Novemberfest interzis [CFR Cluj - Bayern München 0-4]

[înaintea meciului...]

Început de noiembrie şi în Transilvania noastră, aici unde bavarezii susţin al patrulea recital din turneul Bayern versus Restul Grupei. Urmaşii lui Dracula pot - cel puţin teoretic - să fie feroviari, dar mai greu ivorieni, portughezi, argentinieni sau brazilieni, aşa că münchenezii nu se prea tem de muşcături, în ciuda absenţelor consistente din lot. Nici măcar nu s-au atins de dulceaţa de usturoi de la desert. Ei nu concep eşecul. Şi nu e vorba de privitul sfidător, de sus, la o echipă care a demonstrat pe Allianz Arena că poate muşca, dar se şi automutilează prin muşcături, nici de siguranţa pe care ţi-o dă maximul de puncte acumulat. Aşa sunt ei. Aşa au fost în toată istoria lor. Deşi în teren vor intra jucători foarte tineri, aceştia sunt inoculaţi încă de puşti cu microbul victoriei. Diferenţa dintre ei şi noi e mare şi nu e vorba aici de diferenţa de vârstă, pentru că Bayern e doar cu 7 ani mai bătrân. Jucătorii lor dau mai multe autografe pe metru pătrat, văd din iarbă mai multe turnee finale de fotbal, antrenorul lor nici n-a auzit vreodată de Pandurii, vitrina lor cu trofee e mai mare şi mai plină, visteria la fel, stadionul mai impozant, infrastructura mai masivă, numărul fanilor copleşitor, landul lor mai prosper, ţara lor mai bogată şi mai bine plasată în Europa ş.a.m.d. Ne surclasează până şi la numărul saşilor geborăniţi în România.

Dar e de datoria noastră să ştergem totul cu buretele, inclusiv amintirea coşmarului din tur, să-i facem să pară, măcar azi, mai mici. Pentru asta, ne trebuie ceva în plus faţă de memorabilul meci cu Chelsea. 11 jucători de la început în teren şi cu publicul 12, mai multe scântei de inspiraţie, o fracţiune în plus de atenţie, un dram în plus de noroc, un raport mai echilibrat între nebunie şi prudenţă, o Jabulani care să ricoşeze din bară în poartă (nu în vasta noastră bibliotecă de blesteme şi înjurături), un gol mai mult decât ei (în poarta lor!)...
3 noiembrie 2010. O dată care poate însemna inaugurarea unei noi sărbători în calendarul din Gruia, Novemberfest, sau va rămâne doar o zi obişnuită, cu November Rain fredonat printre lacrimile frustrării. Iar de va fi să murim, măcar să o facem mai frumos ca niciodată. A trecut luna cadourilor şi nu se mai zăreşte nici caravana cu circari şi clowni, aşa cum - nedrept - a ales presa germană să descrie o echipă care era gata-gata să le bage mortul în ... Allianz Arena. Dacă vor să ne bată, de data asta să se chinuie singuri să ne doboare, să-şi scuipe plămânii, splina şi ficaţii, să gâfâie, să se cravaşeze şi să transpire!
Hai, că deja freamătă tribunele! Intră echipele, se intonează imnul ăla de-ţi bagă fiori prin măduvă şi apoi începe meciul. Hai, băieţi! Nu vă limitaţi doar la schimbul de tricouri de după meci. Ţintiţi mai sus! Azi puteţi intra în istorie, cu Cîrţu cu tot!...

[...în timpul meciului şi după]

Ies echipele de la vestiare. N-am ochi pentru Lahm şi ai lui. Mă uit după chelia lui Gabi Mureşan, a cărei strălucire în centrul terenului are, de obicei, efect calmant asupra mea. Mă ajută să nu mi se zbârlească părul de groază. Dar Gabi nu e acolo! Se pare că n-a reuşit să iasă la timp din groapa Marijanelor. E prezent nemotivat, în schimb, Emil Dică, etalându-şi noua pereche de clăpari galbeni. Deja simt că mi se zbârleşte părul. În rest, mai nimic nou la CFR sub "soarele" nocturnei din Gruia. Inevitabilul 4-4-1-1. Oare nu suntem prea previzibili? Oare Bayern nu ne-a ghicit? Oare nu ne-a studiat? Dar, oare, chiar are nevoie Bayern să ne cunoască atât de bine?!

Prima repriză debutează cu un joc spălăcit, probabil de tatonare. Avem un stil ciudat prin care încercăm să le găsim punctele slabe: cu exagerat de multe pase în spate (?!), moda anilor '80. Stăm la cutie, cu atacarea adversarului numai în propria jumătate de teren şi ne propunem să-i înţepam cu doar doi jucători. Dar Traore şi De Zerbi nu sunt de ajuns, iar mijlocaşii sunt undeva departe.

Nici nu ne dăm seama cum încep bavarezii să ne adoarmă din pase şi tabela arată deja 0-1! Gomez trimite în bară-gol mingea respinsă de Stăncioiu, încercând parcă să-i arate lui Traore cum e să te naşti norocos. E doar minutul 12 şi umerii noştri deja se lasă încetişor. Încă n-ar fi grav, dar nouă ne lipseşte scânteia. Aşteptăm prea multe de la fazele fixe (nu primim nimic) şi nu reuşim să ne descurcăm ca lumea la fazele derulate "in vivo". Nemţii ne taxează ... nemţeste - parcă în progresie matematică - şi minutul 24 aduce un nou gol în poarta lui Edi şi în sufletele suporterilor: 0-2. Acelaşi Gomez, vulpoiul aflat mereu la pândă. 12..., 24..., urmează 48?
Nu se poaaate! Jucăm contra Bayernului, dar nu e deloc ceea ce aşteptam! S-a terminat meciul în mai puţin de o jumătate de oră? Revăd cu ochii minţii "dubla" cu Bordeaux, de acum 2 ani: autogol şi înfrângere la ei, aproape execuţie la noi. Nu-mi mai fac iluzii. Revenirile fantastice nu fac parte din repertoriul nostru. Şi nu văd ce minune se mai poate întâmpla într-o zi în care pasele Bayernului parcă ţes pânze de păianjen, inclusiv în careul nostru de 16 metri. Mi-e frică de un dezastru. Mi-e groază să nu concurăm Zilina. Ştiţi bine ce urât arată în rezumatele TV ale Champions League o căruţă de goluri primite! Mă doare inima pentru miile de suporteri din tribune, care privesc cu feţele împietrite la ce se întâmplă pe teren. Pauză...

În studioul TV, Ţicleanu găseşte toate punctele bune din tactica lui Cîrţu.

Se reia jocul. Bastos şi Dică ne-au părăsit. Intră Hora şi Edimar. Încercăm să egalăm cu 5 fundaşi (!), dar măcar ne aruncăm în atac. În valuri consistente, cu câte 4-5 oameni. Şi ratăm 4 ocazii mari în 10 minute!!! Nu s-a schimbat nimic în relaţia noastră sexuală cu ocaziile. Găsim - din nou - şi bara. Dar măcar am avut minutele noastre de Champions League, fie ele şi aşa ... masochiste.

Stăncioiu scoate superb o minge expediată de Ottl spre vinclu şi nemţii pun cizma în prag, nu mai lasă gluma să se îngroaşe. Nu prea ne mai dau mingea, trec cu posesia de 60%, nu ne mai lasă în preajma careului lor. Nu ştiu ce marcaj prestăm, sigur nu om la om, mai degrabă în zonă. Dar zona e atât de largă încât jucătorul advers cu mingea găseşte mereu un coechipier liber. Minutul 71 - ieşire la offside a cuplului Cadu - Piccolo, Rada mai rămâne puţin pe călcâie, Go(l)mez rămâne puţin singur cu mingea şi cu Stăncioiu ... 0-3. Sfârşit de meci cu 20 minute înainte de final şi modificare din mers a obiectivului: Europa League.

Schimbare Cadu - Tony, probabil forţată, că doar nu te pregăteşti să aperi un scor de forfait. Urâte minutele până la final, cu un Bayern parcă cerşind ole-uri de la un stadion îngheţat. Faza golului de 0-4 este cumplit de hilară şi face înfrângerea şi mai tăioasă. N-am avut parte de Novemberfestul pe care-l aşteptam. Se pare că Oktoberfestul nu se termină niciodată. Din păcate, n-am murit eroic, în picioare. Sfârşitul ne-a găsit în genunchi. Ţicleanu consideră înfrângerea mult prea dură, dar e sigur că "Sorin" a facut tot ce s-a putut.

Cîrţu nu se dezminte şi dă, la cald, la mult prea cald, o declaraţie în care-şi pune jucătorii la zid pentru prestaţia din prima repriză. N-au respectat nimic, dom'le! Departe de mine gândul că Bayern ne-a bătut din cauza lui Cîrţu. Probabil azi ne uscau în bătaie chiar dacă ceferiştii respectau la milimetru indicaţiile izvorâte din genialitatea antrenorului. Dar cu această atitudine laşă, măruntă, meschină, Cîrţu nu trebuie să se mire dacă fluierăturile şi huiduielile cu care a fost "onorat" la ieşirea de pe teren se vor înmulţi de acum încolo. Ce nu înţelege el este faptul că, la CFR, încă se mai respectă un cod nescris al onoarei. "Câştigăm împreună, pierdem împreună" nu pare să fie un motto prea apreciat de Sorinaccio. Nu prea agreează el nici ideea de fair-play, azi fiind aproape să-i scoată ochii lui Tomas Costa pentru un gest de exagerată sportivitate, sub ochii unei întregi Europe fotbalistice! Şi asta, cu sigla CFR-ului în piept. "Ce să mai facă la 0-3?", se întreba, retoric, în faţa microfonului. O idee: să insufle jucătorilor atitudinea lui Thomas Müller, care, la acest scor (pentru ei!), fugea de mama-focului după Hora să-şi recupereze mingea!

PS: Iuliu Mureşan devine indescriptibil. Acum ceva vreme apreciam că declaraţiile din ultima perioadă ale domniei sale sunt tot atât de groteşti precum prestarea unui dans din buric. După meciul cu Bayern a tunat nervos împotriva jucătorilor, dar l-a reconfirmat cu căldură pe Cîrţu în funcţie. "N-a jucat Cîrţu!", declama preşedintele clubului. Dar afirmaţia acestuia mă face să-i adresez o singură întrebare: în câte meciuri a jucat Mandorlini?...