Campioni, oi, pui de Phoenix... [Steaua Bucureşti - CFR Cluj 2-2]

Nu vă mai ţin în suspans: nu ne-au bătut, doar ne-au învins puţin!

Deşi mulţi dintre ceferişti anticipau o nouă seară de groază, o haltă de pe ruta Vaslui, München, Basel, în Ghencea am început ca nişte virtuali campioni. Nu mai contează acum cine a fost cu adevărat pe banca CFR-ului, după cum n-au contat la vremea lor nici schemele tactice gândite de Ales Jindra.
Dacă mă gândesc bine, n-a contat nici măcar fantoma vie a lui Cârţu de la Opera din Basel. Dar cine s-a mai gândit la Cârţu aseară? Doar folosirea lui Rada ca fundaş central (locotenent al lui Cadu) ne-a adus aminte pentru o secundă cum îl uita Sorinaccio prea mult în undă. În unda stângă. În rest, aproape confirmarea echipei "răsuflate" spre presă. Dacă ne aşteptam la un Tony pe dreapta şi un Panin pe stânga, Minteuan (ca să nu ignorăm complet teoria interimatului) a ales un Panin pe dreapta şi un Edimar dublu stângaci pe stânga. Mijlocaş defensiv: Kivuvu, cu rol clar, dar secundar, de distrugător (cu tentă de demolator, mai ales în repriza a doua!). Pe dreapta: Hora, produs al unei maternităţi autohtone, unica soluţie viabilă, cel puţin pentru viitor, dacă nu pentru prezent. În atac: cuplul Traore - Bjelanovic, ca o sfidare adresată unui adversar pregătit să ne sfâşie.

Fără să imprimam un ritm nebunesc, începem ca o echipă matură, stăpână pe fotbal, impunem respect. Nici vorbă de degringoladă în jocul nostru, nici vorbă de lipsă de motivaţie. Echipa se mişcă natural, combină, urcă şi se repliază. Nu le lăsăm spaţii, nu le lăsăm prea mult nici mingea. Bjelanovic pare mai activ decât Traore, păcat doar că a uitat din ce fotbal vine. Pasele repetate înapoi, care frâng atacurile noastre, par învăţate din Liga 2 de la noi, nu importate din Serie B! Si Traore se zbate! Dar mai mult se zbate să scape de umbra sa. El e închis la culoare, dar astăzi umbra sa e albă. O cheamă Galamaz şi nu pare deloc îndrăgostită de Lacina.

Minutul 11, minutul campionilor! Hora - acest băiat al contrastelor, care alternează momente de magie din careul advers cu perioade interminabile de debusolare sau chiar de absenţă totală din joc - pătrunde pe dreapta şi întoarce elegant mingea spre centrul careului, de unde stângul lui Culio o propulsează în poartă:0-1! Goool! De când n-am mai zbierat la un gol?

Se dau imagini cu al "12-lea" jucător al echipei, suporterii ceferişti, în stare de euforie. Poţi să-i numeri pe degetele de la mâini şi de la un picior, dar merită toată stima pentru curajul de a fi prezenţi într-un loc recunoscut ca foarte periculos pentru sănătate.

Avem dreptul la toate speranţele din lume! Noi suntem din nou campionii, iar Steaua pare adormită. Trebuie doar să-i menţinem sub presiune şi să le dăm lovitura de graţie. E încă devreme, dar dacă suntem destepţi, pentru ei s-ar putea fi prea târziu. Cel puţin aşa vreau să văd eu lucrurile.

Jucătorii nu prea pun bază pe ce vrea un simplu suporter. Ei au învăţat un lucru - habar n-am de la cine - că avantajul se conservă, nu se transformă în victorie clară. Aaa, da!, de la proful de fizică au deprins asta. Au impresia că nimic nu se mai poate pierde dacă stai închis bine în conservă... N-are rost să te consumi în atac, când o poţi face în apărare. Şi, ca de fiecare dată când întâlnim Steaua, le deschidem o portiţă de scăpare, cât să încapă un mieluţ, în loc să le tragem chiloţii pe cap şi să-i sufocăm în lână 100%! Se apropie timid, nu se aruncă aiurea. Le facem faţă cu usurinţă, nu-s motive de panică. Nu reuşesc mare brânză, nici măcar telemea. Ce buni suntem vreo 20 minute!...

Pasa aia filtrantă ne prinde nepregătiţi ca pe "drumari" zăpada! Nu ştiu dacă într-adevăr există o "bisericuţă" portugheză, cu ce se ocupă ea şi care e randamentul la antrenori schimbaţi pe sezonul pătrat, dar sunt sigur că există un "careu" portughez la CFR! E cel în care trage Tony de tricou, trage Cadu la propria poartă sau în care nu-l ţin frânele pe Nuno Claro. Rezultatul e de fiecare dată acelaşi. Toţi adversarii se înfruptă din aceste cadouri portugheze.

Chiar dacă mingea se ducea la culcare, iar Pantelis mai mult... "pantomima", nu-l acuz prea tare pe Marius Avram de fluierismus diabolicus. E chiar mai bine că a dat 11 metri, decât dacă n-ar fi dat! Nu mai contează dacă a fost sau nu. Măcar aşa nu ne mai poate nimeni acuza de prea multă simpatie din partea "cavalerilor" în armură de pijama. Recunosc că, pe moment, am înjurat de persoane pe care nici măcar nu le cunosc şi nici măcar nu ştiu dacă mai sunt în viaţă, recunosc că am încercat să-l ştrangulez pe Nuno cu cablul de la mouse... Dar apoi m-am liniştit. I-am mai dat o şansă. Şi lui şi campionilor. Însă Nuno şi-a ratat şansa...: 1-1.

Ştiţi cu toţii că Steaua este o maestră a revenirilor. Nu contează cât de lung au părul, cât de mult şutează şi driblează, cât de bine joacă sau dacă joacă prost. Au chestia asta enervantă în codul genetic. Ne-au egalat fără să pară ca sunt în stare să o facă. Mai grav este faptul ca noi începem să uităm cine a câştigat ultimul campionat. Pasele nu mai alunecă cum ar trebui, compartimentele scârţâie, cineva ne-a băut uleiul. Unul după altul, jucătorii pică examene simple. Cadu bâlbâie o degajare, Kivuvu mângâie mingea cu crampoanele... Steaua începe să dezgroape securea fotbalului, noi încercăm s-o îngropăm. Pauză.

Nu se schimbă prea multe nici în debutul reprizei a doua, iar ce se schimbă, se schimbă în prost. E repriza în care i-am mai numărat lui Cadu vreo 4 erori, care nu fac deloc cinste rangului de căpitan, repriza în care Hora s-a retras din joc ca să trăiască din gustul assistului, repriza în care Kivuvu n-a mai reuşit să oprească niciun adversar şi nicio minge, repriza în care Bjelanovic s-a stins ca un bec... neaprins, iar alţii nu s-au lăsat mai prejos. Ne-am înmuiat atât de tare, încât, multă vreme, n-am mai văzut nimic plăcut inimii.

Şi, pe când mă pregăteam să constat că au şi steliştii ceferistul lor total defazat, pe Surdu, mă văd obligat să asist la o fază la care, cu siguranţă, NOI am fost oile! Oroare!

Mai ziceţi ceva!... Eu înţeleg că astfel de faze nu se învaţă la antrenamente sau de pe DVD-uri, dar nici Ghencea nu e amfiteatru grecesc... Dacă vrei să vezi teatru, n-ai nevoie de crampoane, ia-ţi frac, omule! Deja-i văd pe amici râzând de pretenţiile mele de caracatiţă paulistă. Nu ajungi la acel 4-1 pentru CFR simţit de mine în urina românească/oasele englezeşti, trecând prin 2-1 pentru Steaua!...

Şi coşmarul nu se mai termină. Acum revăd fragmente tragi-comice, cu aruncarea oarbă în atac şi descoperirea funebră în apărare. Nuno Claro salvează o minge de 3-1 pentru... Bogdan Stancu şi ne mai ţine în joc. Bastos îl schimbă pe Bjelanovic, Emmanuel Kone pe Hora. Căpătăm mai mult avânt, dar suntem inofensivi ca ţestoasele pe spate. Lăcătuş retrage Steaua mai aproape de casă şi speră să ne ucidă pe contraatac. Nu-i iese manevra. Când mai avem vreo 10 minute de trăit, jocul pare încheiat. Nu mai suntem o echipă închegată. După colţ ne aşteaptă eşecul.

Nici acum nu ştiu cum a reuşit Lăcătuş să scape meciul din mână în aşa hal! Ori habar n-are de fotbal, ori nici pe el nu-l ascultă jucătorii stelişti mai mult decât (cică) îl ascultau ai noştri pe Cârţu! Ce gafe uluitoare, de spart plexiglasul, a făcut Steaua în ultimele minute! Un Culio cu picior de aur, dar şi un Peralta lăsat să zburde în careu duc scorul la 2-2! Nu mai credeam. Luminiţa de la capătul tunelului mi se părea o curvă cu pretenţii de zână... Îmbrăţişările ceferiştilor par să celebreze o victorie istorică în finala Champions League, dar de fapt sunt doar expresia bucuriei de a evita înfrângerea.

Steliştii încă nu-şi dau seama cum a reuşit să-i lovească personalul cu forţa unui accelerat. Nu-i surprind faţa lui Lăcătuş, dar nu mi-e greu să-i "aud" cuvintele. Dar meciul încă nu e gata. Parcă jucăm la Turnu Severin, contra Craiovei. Suntem la un pas de a da lovitura. Nu că am merita victoria, dar n-am refuza-o! Apărarea Stelei e vraişte. Întâi îl scapă pe Bastos, iar apoi pe Traore. Traore ăsta o să ne omoare prin genocid dacă mai stă mult la CFR! Cum să ratezi în halul ăsta?! Să-i rupă cineva picioarele şi să-l croiască cu ele peste spinare! Nu cred să mai existe vreun Traore pe tot Pământul. Din punctul ăsta de vedere, Muresan a dat într-adevăr peste un unicat.

Se termină 2-2 pentru... Galaţi, Timişoara şi Vaslui, singurele echipe pe care le mai văd în lupta pentru titlu. Mamele steliştilor plâng astăzi mai tare decât ale noastre. Copiii lor au fost mai aproape de victorie şi pierd azi mai mult. Noi? Măcar n-am mâncat bătaie, zice ardeleanul. Nici acum n-am câştigat, zice europeanul. Un lucru este cert: nu avem suficient potenţial în lotul de 31 de jucători, degeaba ne minţim. Dacă lipsa a 2-3 jucători de bază se simte atât de acut, înseamnă că nu suntem îndeajuns de puternici. Mai avem nevoie de soldaţi; doar aducerea unui general nu e suficientă. Încheiem turul cu un bilanţ jalnic. Mai avem 3 meciuri până la pauza competiţională. Apoi, e important să nu intrăm în hibernare. Există pericolul să fie o iarnă grea şi să murim în somn.