Când te ţin bateriile [Gloria Bistriţa - CFR Cluj 0-3]

Eşecul greu de digerat din "sfertul" de Cupă, nu numai că a mai dat o lovitură joasă - de-ţi vine să sari pe călcâie şi să dai mărunt din buze - mitului invincibilităţii pe terenul din Gruia, dar a şi transformat partida de campionat de la Bistriţa într-o adevărată revanşă. Nimeni dintre noi nu concepe ca bistriţenii să mai beneficieze o dată de norocul balajesc din urmă cu câteva zile. Chiar şi cei mai pesimişti şi mai epuizaţi nervos suporteri ai CFR-ului aşteaptă victoria. Ar fi prima în deplasare din acest campionat!

Cîrţu e titular în tribună. Deşi nu e singur, pare un lup singuratic suspendat din haită. Are cu el o pătură, aşezată prevăzător aproape; dacă-l trag cumva frigurile venite din iarbă?

Echipa din minutul 0. Emmanuel Culio, locomotiva incontestabilă a CFR-ului din ultima vreme, e chemat să întărească ofensiva pe dreapta, iar Edimar să fortifice apărarea pe stânga, în faţa lui Rada. Panin revine fundaş drepta, înlocuindu-l pe Tony, cel arătat cu degetul pentru o tragere inutilă şi prea îndelungată de un tricou supraelastic. În rest, nimic nou pe şi în frontul de 4-4-1-1. Cîrţu nu se hazardează să schimbe prea multe nici în sistem, nici în formulă. E convins că fulgerul nu loveşte de doua ori în aceeaşi poartă. Mai ales că nu mai este de ceva vreme o poartă de autobază. Ei vor să ne taie maioneza cu 5 oameni la mijloc. În faţă e numai Moraes. Unul singur. 

CFR începe să domine din capul meciului. Parcă se rejoacă scenariul din Gruia la Bistriţa, dar cu un alt dirijor la centru. Folosim un pressing avansat, Costa recuperează aproape de careul advers şi din nimic iese o lovitură liberă. De Zerbi, moale, doar de încălzire a portarului. Din păcate, nu ne continuăm ideea. Nu rămânem destul de sus. Posesia balonului şi dominarea teritorială evidente ne duc spre un alt tip de joc, mai aşezat, poziţional, prin care încercăm din nou să le deschidem "cutia de conservă". Vin şi ocaziile, logic. Culio, razant peste poartă...; De Zerbi, din buza careului, tot moale...; Cadu, undeva peste, după un corner... Un pic peste o jumătate de oră. Scapă Traore în sprint, cărând fundaşul în cârcă, trage cu sete în Albuţ, de parcă i-ar fi oareşce duşman personal, apoi îl mai ţinteşte o dată cu mingea respinsă. Trebuie să recunosc că ivorianul are stilul său aparte de a lovi cu piciorul ocaziile imense. Mă încăpăţânez însă să cred că galeria noastră îl încurajează în continuare pe... Super Laci!

Minutul 32. Corner. Se înalţă Traore, dar mâna lui Szukala e mai rapidă. Nu destul de rapidă pentru a fi şi invizibilă. Henţ nemţesc într-un careu românesc. Gata! Sunt la mâna noastră şi la picioarele lui Cadu, expertul. Însă Cadu alege piciorul greşit, colţul greşit, tăria şutului greşită şi Albuţ scoate. N-ajunge că ratăm noi, aştia mai au şi portar! Rămâne 0-0, dar noi vedem negru în faţa ochilor la un scor alb. Ai noştri văd apoi galben. Unul după altul, parcă într-o şedinţă de exorcizare a demonilor din ciolanele adversarilor, Rada, Costa, Peralta şi Culio sunt "icterizaţi" de arbitrul Tudor. Iar pare să se strice atmosfera... Drumul spre victorie dă brusc într-o interjudeţeană cu hârtoape. Se "trezeşte" din amorţeală şi Nuno Claro, care bâlbâie, patentat, o minge înaltă. În loc s-o reţină cu siguranţă, alege s-o Jabulească. Scene de panică, trase parcă la indigo portughez după alte meciuri de groază, se derulează în careul nostru. Mingea buclucaşă atinge şi mâna lui Rada, dar Tudor e PREA arbitru ca să muşte din fluier.
0-0 şi jucătorii intră la vestiare. Habar n-am unde intră Cîrţu, dar o face într-o stare de bună dispoziţie. S-o fi servit din pastilele lui Pădureanu? Tot ce pot face e să sper că reacţia sa nu bate spre inconştienţă, ci spre confidenţă.
În prima repriză am încercat mai mult să-i străpungem prin centru şi pe dreapta. După cum era de aşteptat, stânga a fost mult mai timidă. Acum mă macină un singur gând: oare trecem toţi 11 şi prin repriza a doua? Sunt în stare ai noştri să-şi păstreze nervii numai pentru ei, să nu-i servească un platou şi lui Tudor? Mai scoate Cîrţu pe tuşă dintre cei cu cartonaş galben? Dacă nu vedem vreun "roşu", presimt că le dăm trei după pauză. Exact cum trebuia să se întâmple şi în Gruia. Afurisit meci!

Sorinaccio nu face schimbări în teren. Nu-mi pare să-şi fi schimbat nici locul. Pătura e tot acolo, ... împăturită. Frigul e doar superficial. Bistriţenii nu mi s-au părut să aibe cuţite suficient de ascuţite pentru oasele noastre.

Mai bine tăceam! Băjenaru mă sperie din nou! Dar mă sperie pe lângă poartă. Rada, peste şi Culio, pe lângă, sperie tribuna gazdă.

Vine minutul 55. Traore pivotează ca un titirez pe lângă adversar, trage pe jos şi Albuţ vrea să reţină. Apoi se răzgândeşte şi lasă mingea să i se scurgă pe sub genunchi, în poartă. O fi vreo dedicaţie pentru cei 55 ani împliniţi recent de Cîrţu? Ha, ha! Eu o gândesc în glumă. De unde să ştiu că, în acelaşi timp, "neutrii" din studioul TV o gândesc ca pe o dumă?! Dar să revenim pe teren. Asta da bucurie pe Traore, omul care dă goluri pe care nu le dă nimeni şi refuză goluri pe care le-ar da oricine!

Bistriţa nu pare capabilă să ne pună probleme încuietoare odată ce am... descuiat-o. Sau poate că nici noi nu suntem Steaua... Cer un penalty la Cadu, dar n-au motive. Căpitanul nostru pare însă uşor cam anesteziat şi asta nu-mi place. Minutul 69, scenă mai perversă decât minutul. Nalaţi e trimis la vestiare, după al doilea "galben" primit într-un mod stupid, la o lovitură liberă executată prea devreme. Dar pentru el e prea târziu. Când vrea să fluiere, Tudor fluieră!

Minutul 71, genul de fază de care ne era dor. Centrează Panin de pe dreapta (ura, Cristi!), Traore e în faţa lui Szukala, lovitură cu capul... 0-2! A cedat şi apărarea, a cedat şi Albuţ. End of story! Mai rămâne doar să cedăm şi noi locul 8 Stelei...

Bateriile Bistriţei par descărcate, ale noastre tocmai împrospătate. Acum poate schimba şi Cîrţu. Bjelanovic în locul lui Edimar, Kivuvu în locul lui Costa. Iar croatul arată că pofta sa de joc din ultima perioadă nu e doar o iluzie. Transformă într-un mod brazilian, cu călcâiul, o pasă perfectă a lui Roberto de Zerbi, italianul care părea ieşit din joc din cauza oboselii. E minutul 85 şi tabela arată un scor pe care nu mai ţin minte de când nu l-am mai văzut într-un meci din deplasare. Iese Traore spre luminile rampei, ca să-şi primească porţia de aplauze şi ovaţii, intră Leo Veloso. Nu mai forţăm, jucăm deconectaţi. Victorie! Se pare că de acum lumea trebuie să se teamă din nou de echipa campioană, trebuie s-o ia din nou în calcul. Era şi timpul.

PS: Stupefiante dialogurile din studioul TV de după meci! Nu am obiceiul să mă "masochesc" ascultând "profesioniştii" ecranului debitând şuvoaie de venin, dar acum sunt prins cu urechea în ofsaid. Incalificabil! Naum coboară atât de jos, încât nu cred că se va mai putea înălţa vreodată. Îl manipulează uşor şi pe proprietarul de Maibach, căruia-i pune vorbe în cavitatea bucală. Finii cunoscători ai fenomenului râd cu subînţeles de Szukala, de Albuţ... Nici măcar nu pun sub semnul întrebării victoria noastră. Pun direct verdicte! Lipseşte doar cuvântul funebru: "blat". Şi nu de tort. Câtă ură transpiră în microfoane oamenii ăştia! Câtă risipă de energie să demoleze, să lovească, câtă lipsă de interes să înţeleagă sau să accepte o idee simplă: uneori, cel mai bun câştigă. Iar cel care-i contestă copilăreşte victoria, nu poate decât să piardă. Rămâneţi voi cu voi, în studio, daţi-vă singuri autografe pe sânii de ţaţe. "Doctorul" v-a trântit demult telefonul în nas - tupeu de ardelean prost, nu-i aşa? - acum cred că e timpul să vă dau şi eu cu shut down-ul peste nas. Noapte bună! Rămâneţi sănătoşi, în beznă şi scoateţi-vă singuri ochii...