Top 7 [minianaliza minicampionatului]

Clasament Liga 1, etapa 18

(fragmentul care contează; nu apari - nu exiști!)

Am luat în colimator numai prima parte a clasamentului, adică cea care cuprinde 7 echipe întinse pe un palier  de maxim 10 puncte diferență față de lider. Hai să considerăm limita de 10 puncte ca fiind un prag psihologic, dincolo de care speranța la titlu a murit deja și mai supraviețuiește doar cea legată de o participare în Europa League.

[Notă - Nu are nicio importanță, nici măcar simbolică, ce echipă s-a situat pe locul 8 și a ieșit din lupta pentru titlu... de pe acest blog.]

Aici a „înghețat” prima parte a sezonului, de aici se va relua lupta în primăvară. Clasamentul ar putea tenta pe unii să considere că se va da o luptă în trei, dar nu cred că ar băga nimeni măcar un vârf de deget în flacăra unei brichete că Steaua, de exemplu, nu se va supraîntări și nu va spulbera „creștinește” totul în retur! Doar a mai făcut-o o dată, fiind gata-gata să-i ia scalpul lui Andone, nu?

Păcat că n-am câștigat și bine că n-am pierdut [Steaua - CFR 1-1]

O idee fixă, bătută bine în cuie și asigurată cu holzșuruburi, te așteaptă la intrarea în spațiul Gruia: avem cel mai grozav lot din România, cu care ar trebui să spulberăm toți adversarii, în pas de defilare. Cine știe? Poate scrie undeva în stele că, din doi în doi ani, nimeni și nimic nu ne poate opri din drumul triumfal spre câștigarea campionatului! Sau poate totuși există cineva care poate sabota - din interior - drumul spre izbândă: netalentatul domn Mister Jorge Costa, pseudoantrenorul care nu-și merită nici măcar porecla de ”Animalul”, ce să mai vorbim de scaunul tehnic al trupei feroviare, tehnicianul de nivelul genunchiului furnicii, veriga slabă (și în plus) din lanțul minunățiilor. Doar el, că lotul e țâță de mâță, nu? Ceasornic...

Cum să-l vopsești pe Jorge Costa din gri (negru) în roz (alb)

Vă invit să priviți tabelul de mai sus (dați click pe el dacă e insuficient de vizibil!). L-am realizat în fugă (dar cred că fără erori) și m-am limitat doar la partidele CFR-ului din campionatele desfășurate de la ultima promovare în Liga 1 (CFR-ul ”modern” sau CFR-ul ”lui Paszkany”). Am lăsat o analiză mai aprofundată - care să ia în calcul și evoluția clubului în Cupa României, Supercupa României și cupele europene - pentru altădată, când voi găsi mai mult timp liber să cotrobăi prin statistici.

Referindu-mă așadar strict la campionat, nu vreau decât să-mi expun câteva idei, pentru că nu are rost să dezvolt prea mult subiectul.

Hai să-i facem sau să-i desființăm echipa lui Jorge Costa!

Aveți în stânga lotul actual al CFR-ului, iar în dreapta principalul sistem de joc utilizat de Jorge Costa (4-3-3), în interpretarea mea (adică așa mi se pare mie că e dispunerea aproximativă în teren). Dacă am ”titularizat” anumiți jucători pe posturi, am făcut-o doar pentru o discuție mai ușoară, nu obligatoriu pentru că așa văd eu formula ideală! Am încercuit cu roșu postul Peralta, pentru că mi se pare foarte important, dacă nu chiar crucial, în sistemul de joc adoptat de antrenorul portughez, iar cu galben postul Ronny, singurul care mi se pare că este supus improvizațiilor.

Gluma s-a subțiat după pauză [CFR Cluj - CS Mioveni 3-0]

Atitudine tipică a presei centrale când vine vorba de CFR.

Se sugerează absolut nevinovat că CFR-ul putea juca până mâine și tot nu câștiga

dacă nu ieșea la rampă țapul ispășitor Nicolae Dică.

Dacă tot n-au furat cu arbitrii de data asta, hai să le minimalizăm evoluția!

Foarte elegantă și modalitatea de a-i lua interviul, cu zâmbetul pe buze,

fără ca eroul să aibe habar ce scrie pe ecran.

Puteau să scrie ”Nu vă fie frică, o rezolvă un cap de sulă bleagă!”,

bietul Dică tot ar fi zâmbit amar...

V-am recunoscut în repetate rânduri că nu-s ăl mai mare specialist în tactică, mișcări de trupe, chestii zonale... fotbal, într-un cuvânt! Eu merg pe impresii ochiometrice și văd meciul tot ca un spectator din tribună, nu ca un Andrei Vochin. În consecință, ce zic eu pe aici nu-i de mirare dacă nu se vâjește la fix cu părerile cititorilor. Orice comentariu contra celor expuse de mine e binevenit și - în afara faptului că mă enervează :) - nu face altceva decât să mă determine să-mi mai corectez dintre părerile prost formulate.

Drumuri paralele... divergente

În 1996, când a deschis pentru prima dată ușa vestiarului Boavistei, Ricardo avea 15 ani și era hotărât să se facă fundaș. Pe Pedro l-a găsit acolo, gata echipat, purtător al unui tricou de atacant. Nicio concurență pe post între cei doi, așadar. Pedro, puștiul mai copil cu o jumătate de an decât Ricardo, era un obișnuit al vestiarului încă de la vârsta de 7 ani. Producție proprie, pepinieră proprie; Boavista scria pe el.

Dați dislike pe You Tube! [Voința Sibiu - CFR Cluj 0-1]

Minutul 73 - Fără să-și dea seama că uneori fotbalul bate filmul,

arbitrul Radu Petrescu ”fixează” cu mâna dreaptă rezultatul partidei,

resetând scorul la 0-0.

Stau în fața monitorului și mă uit la el ca boul la Stargate - Episode 9. De o oră mă uit ba la el, ba prin el, încercând să-mi screm neuronii ca să vă explic o fază pe care nu mi-o pot lămuri nici măcar mie. Probabil și monitorul s-a săturat să privească pixelat în ochii mei bovini, așa că-mi bagă din 5 în 5 minute screensaverul, doar-doar o să-mi capteze atenția. Screensaverul cu cele două cuvinte în 3D care se rotesc leneș pe un fundal vișiniu: ”CFR”... ”Victorie!”... ”CFR”... ”Victorie”...

Țară, să ne cunoaștem ceferiștii!

Întotdeauna am privit cu un amestec de fascinație și mirare atașamentul sentimental față de CFR al unor suporteri care nu s-au născut sau nu trăiesc în Cluj-Napoca (hai să rotunjesc la județul Cluj), ba poate n-au călcat niciodată în municipiu, iar în Gruia... nici atât. Fenomenul mă intrigă în primul rând pentru că încalcă flagrant o regulă nescrisă din manualul netipărit al suporterului de fotbal: patriotismul local!

Jocuri de milioane la Cluj-Napoca

Un concurs de împrejurări care riscă să se termine prost,

chiar dacă (pentru u-nii) nu se putea încheia mai bine!

Motto: ”Alu'Tișe, alu'Tișe, hai la joc!”

(prelucrare a unui cântecel care nu mai este pentru copiii mici și nici pentru cei proști)

Nu țin minte dacă am scris în vreo postare sau numai în comentarii la articolele altora [scriu multe tâmpenii, nu le rețin pe toate], despre senzația pe care mi-o dă conducerea CFR-ului - și mai ales finanțatorul Arpad Paszkany - în acest sezon. Senzația de acum ori niciodată! Chiar dacă n-am scris încă nimic, am să... mă repet în cele ce urmează.

Omule, să nu-ți ucizi decât cel mai bun prieten!

Campanie legislativă promoțională:
Vrei să devii un om mai bun? Omoară un câine!

(Această postare n-are nicio legătură cu fotbalul. Nici măcar cu câinii roșii, deși despre câini este vorba.)

Știrea e seacă. Camera Deputaților a hotărât azi să dea liber la eutanasierea câinilor maidanezi. Cunoscute și sub titulatura de câini fără stăpân (care stăpân? stăpânul ”celui mai bun prieten al omului”?!) sau câini comunitari (adică e și al meu, deși vecinul i-a redat ”libertatea”, trăgîndu-i un picior în fund și aruncându-l în stradă mișelește, în toiul nopții), aceste patrupede trebuie să dispară în văzduh, să părăsească lumea noastră pe horn, într-un ultim spectacol fără lumină oferit de șuvițele de fum.

Am întâlnit ceferiști fericiți. U-iștii mai așteaptă un an, poate doi [CFR - "U" 3-1]

Cel mai bine știu asta actorii din teren, cei care așteaptă și aplauzele,

nu numai salariile achitate la timp și primele de obiectiv.

Până la urmă lui Paszkany i-au reușit manevrele. În ciuda șifonării cu încă câteva procente a imaginii sale, în pofida sacrificării respectului venit din partea unei falange a propriilor suporteri, calculele lui Paszkany au ieșit, dacă nu nemțește, cel puțin de o manieră... austriacă. Totul pentru front, totul pentru victorie! Învingătorul ia totul! Scopul scuză mijloacele! Tot pachetul...

Operațiunea ”Cocina”

Am primit recent de la un prieten din străinătate [deoarece dorește să-și protejeze identitatea, entitatea m-a rugat să-i utilizez pseudonimul de informator, Area 51] următoarea fabuloasă scanare de văzduh, care aduce dovezi dandiaconești senzaționale în sprijinul unei teorii care macină de ceva timp o mare parte din creierii urbei noastre!

Am ezitat până în secunda doi dacă să dau drumul în lume documentelor cutremurătoare sau să le clasez pentru vreo 50 ani, până când omenirea nu va mai exista și astfel va fi mai pregătită psihic pentru astfel de informații. Din spirit cetățenesc, am decis să divulg conspirația, pentru ca nimeni, niciodată, nici măcar în week-end, să nu mai îndrăznească să conspire cu poporul român!

Bird's-eye view răvășitor!

Si(m)fonia erorilor [CFR - Dinamo 2-3]

Mă așteptam să ne luptăm cu niște cîini roșii fioroși, care și latră și mușcă!

Pe teren au intrat însă niște iepurași albi perfizi, care ne-au bătut morcov

aproape fără să ne muște...

[Pentru cei care mă urmăresc și știu că am steliști în casă,

asta e cana în care le servesc cafea dimineața, ca să le cadă bine :)]

Ce-i frumos la Brașov arată ca dracu' în Gruia, nu credeți? Dai două goluri magnifice la Brașov, iar la Cluj primești două boabe nasoale în ultimele 10 minute! Partea leului, care ți se cuvine la Brașov, nu pare identică cu partea câinelui din Gruia! Viața e nedreaptă, mingea nu intră cu toată circumferința decât în imaginația lui Paszkany, faultul la ei din careu e de cel puțin paișpe mii de ori mai clar decît cel de la noi. Sâmbăta se încheie ca o zi de luni dimineața, în jurul tău vezi numai dinamoviști fericiți, să-ți bați nevasta, nu altceva!...

S-a lăsat cu Halloween pentru gazde [FC Brașov - CFR 1-2]

Un clasic șef de autobază, liber de contract în viața reală, declara că ”norocul și ghinionul nu se antrenează”. L-am crezut până în seara asta, când Jorge Costa a demonstrat că există victorie și după 80 minute de eșec, cu condiția să-și bage norocul, nu ghinionul coada!

Cei care n-au văzut meciul CFR-ului cu Ceahlăul, n-au pierdut nimic. Din punct de vedere tehnico-tactic și al prestației jucătorilor, feroviarii aproape că l-au repetat cu fidelitate la Brașov. Ar fi foarte simplu să copy-păstuiesc din cronica acelui meci sau să vă trimit direct în arhivă să-l citiți/recitiți.

Spor de penibilitate: 3 puncte [CFR Cluj - Ceahlăul 2-1]

Iuliu Mureşan, scuzându-se că, nevăzând reluările,

n-are habar de ce au venit moldovenii la Cluj fără Pinalti...

Cel mai bun lot din viața managerială sportivă a președintelui Iuliu Mureșan are un prim-11 pe care-l știu pe de rost toți copii, fanii din tribune, din fața televizoarelor, de pe net, Trombetta, toți adversarii din competiția internă și viitorii adversari din Champions League și Cupa Intercontinentală. Echipa câștigătoare nu se schimbă, chiar dacă arată suspect de stoarsă de vlagă după etape considerate relativ ușoare și în ciuda absenței zborurilor obositoare prin Europa de la mijlocul săptămânii. Echipa învingătoare nu se modifică, doar se mustrează și dojenește fără avertisment, pe motiv că s-a oprit la 4-0, în loc de 8-0, la Chiajna.

Un nou termen fotbalistic: "scorul de inaugurare" [Concordia Chiajna - CFR 0-4]

Să începem cu sfârșitul, că despre joc se poate povesti cu detașarea unui turist lungit pe un șezlong, la soare. După partidă, Vochin lăuda temperat CFR-ul, și-l certa ușor cu palma peste funduleț. Ardelenii nu-s ca Bayern! N-au controlat autoritar partida. Prea des s-a văzut Beto! Intră și Paszkany. Alt nemulțumit! Că prea a fost Beto cel mai tare din parcare, mai ales în repriza a doua. Că ne vom învăța prost și vom ajunge să fim egalați în meciurile care vin. Nici Iuliu Mureșan n-a scăpat de transpirații. A văzut mingea în poarta lui Beto de vreo două ori. A tremurat pentru golaveraj...

Stadionul Clujului - 100 ani! (update)

un text de caneto (replică/completare la articolul Stadionul Clujului - 100 ani!)

*****

Scormonind internetul, am dat peste două meciuri amicale interesante (Wikipedia, la sezonul 1910-1911 al echipei Galatasaray SK):

1 aprilie 1911 - Galatasaray-KVSC 2-2

3 aprilie 1911 - Galatasaray-KVSC 4-2

Stadionul Clujului - 100 ani!

1908 - Olimpiada de la Londra. La vârsta de 23 ani, atletul clujean István Somodi/Ștefan Somodi (22 august 1885 – 8 iunie 1963) reuşea un salt de 1,88 m, cu care obţinea medalia de argint la proba de săritură în înălţime şi intra în istoria sportului. A fost atât de aproape! La doar 2 centimetri de medalia de aur. Clujeanul nostru concura pentru Ungaria.

Somodi, într-o săritură ce aparţine epocii boeme a sportului

Săritura în înălţime - statistica Olimpiadei de la Londra, 1908

The making of "Un banner spurcat"

V-aţi adunat în spatele blocului înalt, în faţa şirului de garaje. V-aţi salutat cu patos. „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” Din garaj AŢI SCOS materialul şi l-aţi derulat pe asfaltul crăpat. Nu ploua. Careva l-a şters de praf şi pânza de păianjen cu o bluză de treling stătută. Unul dintre voi a adus un spray verde. V-aţi uitat cruciş la el. „Nu-i bun! Trebe negru.” Ăla mai căpos a hotărât. „Scriem pe două rânduri, să pară poezie.” Da’ trebe băgare de seamă, că o apucat deşteptu’ ălalalt să taie deja materialul în două. Să ajungă de două bannere. „Grijă mare cum sufli literele, Artistule, să încapă!” Artistu’ a clătinat preocupat din cap. EXCLUSIVITATEA. Ăsta-i cuvânt lung, cine mă-sa l-o inventat! „Deci, io încep!” Aţi stat cu ochii aţintiţi pe literele rotund-pătrăţoase care începeau să se înşire. Sorbeaţi DIN privire lucrătura. Arătau bine. Literele. Proporţionate, nu una prea mare, alta prea mică. Una prea grasă, alta prea firavă. CONTRACT. Nu erau nici înghesuite spre final. Meserie! Artă! Artistu’ a tuşit astmatic şi a lăcrimat uşor când a ajuns la jumătate. Vaporii de vopsea l-au atacat, dar se merită! A scos o ţigară şi şi-a admirat opera. „Stai numa’ să vezi când l-om pune sus, cum a arăta!” Rândul doi e mai simplu. N-ai cum greşi la el. PENTRU UN. Aici aţi zâmbit toţi, satisfăcuţi şi mândri. „Doi de U! Ce zici!?” Cuvântul următor v-a încruntat privirile, deşi începea tot cu U. UNGUR. „Las’ că vede el, chelu’!” Aţi scuipat cu toţii. Cu muci. Mai puţin mucosu’... „Las’ că vede şi Alin!” SPURCAT. Gata. Aţi scuipat cu toţii, din nou. Tot cu muci. Mai puţin mucosu’... V-aţi îndepărtat cu toţii câţiva paşi şi aţi privit cu un ochi, ca la un tablou. „E bine”, a zis unul. „E OK”, a zis altul. „E perfect!”, aţi decis cu toţii. Mai puţin mucosu’. Mucosu’ ăla mic tăcea. Tăcea şi privea nedumerit. Descumpănit. Plin de contradicţii. L-aţi privit prelung. I-aţi citit în ochi întrebarea nespusă. „Pista, tu nu eşti ca ei! Tu nu eşti ungur, mă! Tu eşti... maghiar!” Pista tăcea. Tăcea şi rumega. Unul singur era nemulţumit. Unul singur clătina uşor din cap. Artistu’. „Nu-mi place ceva! Ceva nu-i bine!” Atunci a vorbit şi Pista, şoptit. În româneşte. „Nu  rimează!” L-aţi privit cu iritare. „Ce ştii tu, pui de ungur?” Dar ştia Artistu’. „Trebuie nişte puncte între cuvinte, să fie totul cât mai clar” Trebuie puncte, clar! Trebuie puncte! Lipsesc punctele! Unul dintre voi, ăla de la zootehnie, a găsit soluţia. „Pista, ia sprayul şi suflă nişte puncte între cuvinte dacă eşti român!” Pista a luat sprayul. Pista n-a zis nimic. Pista ţinea cu U. Da’ Pista se uita cu jumătate de ochi spre balconul de la ultimul etaj, să nu cumva să-l vadă anya. „Lasă, Pista, că dacă te bate mă-ta, te bate pentru U!” V-aţi despărţit satisfăcuţi. „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” U revine acasă.

(a doua zi)

Ziua porţilor deschise. Arena Cluj. Sau Cluj Arena. Pe mormântul lui Ion Moina. Bannerul e la loc vizibil. Nu stă o eternitate, dar suficient cât să fie văzut de contribuabilii de pe un stadion întreg. Văzut de un oraş întreg, de un întreg Ardeal, de o ţară întreagă şi aşa mai departe. Văzut de Chelu’, de Grasu’, de cei 200 de şobolani. Văzut de Alinuş. Văzut de miile de suporteri U-işti. Văzut de Walter, de Prinţ, de Claudiu, de Unguruşan. Văzut de Zsolt Szilágyi, de Zsolt Musznai, de Alpár Mészáros, de Zoltan Ritli, de Zoli Iasko. Un alt Zoli nu-l vede, însă.  N-are cum să-l vadă. Se răsuceşte doar, acolo, în întuneric. Încă o dată...


NOTA - Acest text este o fabulaţie şi a fost scris de singurul român spurcat din Univers. Sper că n-am rănit pe nimeni în afara celor care meritau răniţi.

Noi, confundaţi cu Mobitelco. Ei, de ce nu cu Asesoft? [CFR-Petrolul 1-1]

Apus romantic de soare în Gruia. Meciul stă să înceapă.

La orizont se văd trei puncte, unul mai frumos decât altul...

(cum adică voi vedeţi numai unul?!?...)

Petrolul calcă cu pas muncitoresc pe terenul din Gruia. Ultima dată când a făcut-o, unii dintre cei de faţă nu aveau încă certificat de naştere. Ploieştenii nu fac parte din categoria rivalilor mai vechi sau mai noi ai CFR-ului, nici a contracandidaţilor la titlu. În pofida istoriei impresionante, Petrolul de astăzi e doar o nou-promovată, venită la Cluj să ţină de un punct sau să încaseze cât mai puţine boabe. Spre cinstea lor, vin însoţiţi de o galerie frumoasă, chiar după un 1-5 acasă. Oaspeţii rămân modeşti, în ciuda CV-urilor cu multe meciuri de campionat în tricoul stelist la activ. Pe bancă: Răchită (104 meciuri pentru Steaua). În teren: Pompiliu Stoica (108), Florentin Dumitru (138) şi Daniel Opriţa (107). Foştii stelişti, victime uşoare ale lui Dinamo în etapa trecută, par, văzuţi de sus, la fel de inofensivi şi astăzi. Dar, mai ţineţi minte? La fel a fost şi cu Gazul! Ce pare o joacă de copii pentru Dinamo, arată a luptă pe viaţă şi pe moarte pentru CFR.