O scrisoare pierdută deschisă

Dragă domnule Arpad Paszkany,

(Dragă domnule Iuliu Mureşan, dacă domnul Arpad Paszkany e în  concediu)

Nu vă scriu această scrisoare nici în calitate de fost pupincurist, nici în cea de actual şi constant critic al conducerii CFR. Vă scriu în calitate de simplu suporter feroviar muritor de rând, care se bucură la realizări şi se enervează la eşecuri, urlă la goluri şi înjură la autogoluri şi pentru care sportul nu înseamnă doar trofee înghesuite într-o vitrină care dă bine în poze.

Am o singură rugăminte profilactică la Dumneavoastră: NU-L DAȚI AFARĂ PE JORGE COSTA dacă pierde meciul cu Vasluiul!

Stiu că veţi fi nervos, exasperat, iritat, dezamăgit, veţi spumega de ciudă, vă va veni să-i beep un picior în popou jucăriei, vă veţi înfrâna cu greu impulsul de a vă smulge (metaforic vorbind) părul din cap, nu vă veţi putea abţine să nu urlaţi de ciudă că CFR-ul nu e unde ar trebui să fie, iar rezultatele „reci” sunt aproape la fel de numeroase ca cele „calde”. Vă veţi simţi orgoliul terfelit sub talpa plină de balegă a perechii de cizme de gumă. Vă veţi considera ţinta hohotelor de râs ale întregii suflări fotbalistice dâmboviţene, singura acceptată de Constituţie. Vi se va face negru în faţa ochilor (albaştri?) citind titlurile din paginile de can-can-sport. O să vă bântuie stafia unui aromân celebru, care o să vă ia la mişto pe toate posturile TV, atât timp cât îl va ţine bateria de la mobil şi de la Maybach. O să vă simţiţi nasol. Exact ca data trecută...

E normal şi vă înţeleg. Chiar dacă sunteţi un afacerist, la urma urmei scheletul vă este îmbrăcat tot în carne şi piele. Iar un om, când se simte înşelat, tinde să-şi piardă încrederea. Increderea pierdută e regăsită foarte rar, pentru că păgubaşul nu are răbdare s-o anunţe la obiecte pierdute. E ca o umbrelă rătăcită. Umbrela e doar un accesoriu, nimeni nu face o pasiune pentru ea. Când rămâne rezemată de un colţ de masă într-o cafenea, cine s-o regrete din suflet? E mai simplu să mergi câţiva paşi prin ploaie şi apoi să-ţi cumperi una nouă, de cu totul altă culoare.

In fotbal, primul care plăteşte oalele şi punctele sparte este întotdeauna A1. Antrenorul principal, cel pe care l-aţi adus cu mare pompă, alături de care v-aţi fotografiat zâmbind şi triumfător, e acum doar o legumă veştejită în ochii Dumneavoastră. Gura Dumneavoastră îl asigură sub blitzul mass-media că are postul asigurat, dar creierul l-a pus deja la zid, în faţa neuronilor din plutonul de execuţie. O ştiţi prea bine şi o ştim deja şi noi.

Apoi va veni ziua (mâine?, poimâine?) când un alt A1 (de obicei un A0,5) se va gândi adânc şi temeinic timp de 3 fracţiuni de secundă înainte să accepte oferta generoasă de a ocupa coioţeşte fotoliul fostului tehnician, actual cadavru ambulant. Învăţăturile din popor ne spun că, desigur, există viaţă/fotbal după orice A1 şi că niciun A1 nu e de neînlocuit. Noul adus (asistat de echipa lui, care va ocupa locurile vacante lăsate de şleahta de incompetenţi ai mazilitului) va face imediat ordine. Va lega bicicletele la gard, va schimba sistemul catastrofal folosit de antepredecesor, va titulariza rezerve uşor cam plinuţe, se va scăpa de jucătorii prea portughezi/prea brazilieni, va introduce „autogara” în locul „planorismului” şi-l va pune pe Cadu să-şi mute banderola de căpitan de pe o mână pe cealaltă. Într-un cuvânt, va începe revoluţia. Ca de obicei, revoluţia va fi înăbuşită în sânge vişiniu şi se va încheia cu un eşec nerăsunător („ei, dacă începeam revoluţia mai devreme!...”). Sacrificiul uman se va dovedi – din nou – inutil.

N-o să stau să vă jignesc inteligenţa şi obosesc ochii cu motivele pentru care Jorge Costa (zis uneori Animalul) trebuie lăsat să-şi ducă crucea şi echipa până la finalul sezonului. Sunt cam aceleaşi (joc, rezultate, clasament) cu cele care demonstrează inutilitatea înlocuirii lui Andrea Mandorlini, al doilea antrenor campion din istoria clubului.

Se zice (de data asta în folclorul universal, nu în cel mioritic) că cine nu învaţă din greşeli riscă să le repete. Eu zic că nu riscă nimic, ci SIGUR le va repeta! Domnule Paszkany, am stabilit de ceva vreme că CFR este „jucăria” Dumneavoastră, construită piesă cu piesă, ca o maşinuţă Lego, pe un şasiu de locomotivă veche. Cel care a dat banii pe ea e şi cel care are privilegiul să se joace. Noi, cei care ne uităm cu jind de pe margine, n-avem dreptul să punem mâna, dar avem libertatea să comentăm manopera de joacă. Domnule Paszkany, înainte de a smulge şi arunca nervos la coş piese din jucăree, eu zic să vă gândiţi austro-ardeleneşte: oare aşa se joacă jocul ăsta?

Închei cerându-mi scuze pentru următorul sfat, care numai datorită folosirii persoanei a doua singular poate părea o tragere de brăcinari: Arpi, mai redu din afaceristul Paszkany şi eliberează mai mult din ceferistul care zace în tine! Garantat vei câştiga mai mult decât nişte simple trofee lucioase. Coboară printre noi! Numai bine!

Cu stimă ceferistă şi cerneală vişinie,

CJ-07-CFR

PS – În cazul în care peste o săptămână CFR va avea la un moment dat un avantaj de 2-3 goluri pe tabela de marcaj şi 2 jucători în plus pe teren, această postare devine inutilă şi este setată să se autodistrugă în 10, 9, 8, 7, 6, 5, 4, 3...