Pagini

miercuri, 21 septembrie 2011

Cu temele nefăcute [Astra - CFR 1-0]


Cine fuşereşte temele la CFR?
Cine nu-i în stare să-l avertizeze pe antrenor că există terenuri în România pe care CFR-ul porneşte mereu cu a doua şansă, indiferent de valoarea de piaţă a celor două loturi?
Cine are impresia că Târgu-Jiu e, an de an, doar o întâmplare nefericită, iar Astra Ploieştiului doar o arenă cu puţin ghinion? Cine nu-şi cunoaşte istoria sau cine o ignoră?

Cine are impresia că CFR-ul e atât de Danemarcă, încât poate câştiga la Ploieşti cu o întreagă echipă adusă de pe plajă?
Cine a omis să se uite în poarta Astrei, să vadă că n-o să fie goală la acest meci? Şi cine şi-a imaginat că Lung jr. o să fie scurtat de un Kapetanos mai iscusit acum în a pasa decât în a finaliza?
Cine trebuie să-i înveţe la maturitate comunicarea în limba română pe muţii Rada şi Mincă?
Cine nu-i dă măcar o pereche de palme lui Hora, de frică să nu-l trezească la fotbal?
Cine a pus botul la declaraţiile lui Mureşan că echipa e acoperită pe toate posturile? Şi cine a crezut că sunt suficiente în teren şi numai "acoperirile"?
Cine l-a pus pe Nicoară fundaş stânga, într-un moment al carierei când tremură chiloţii pe el şi pe postul obişnuit, ba nu l-a învăţat nici măcar teoria cu pasa care nu se dă spre centru?
Cine şi-a imaginat că vom bate Astra în timpul regulamentar cu o echipă care aduce a naibii de mult cu cea impotentă din sezonul trecut?
Cine a fost convins că o să doborâm astrele cu jucători care nu s-au ridicat nici măcar la jumătate din nivelul prestaţiei lui Kivuvu, mijlocaşul defensiv defensiv defensiv cu un singur picior? 
Cine a hotărât că meciul contra Rapidului e atât de important, încât merită să se sacrifice onoarea CFR-ului în Cupa României?
Cine şi-a imaginat că Lung, Seto, N'Doye, Găman, Goian sau Fatai sunt închiriaţi cu ora şi jumătate din Insulele Feroe şi joacă fotbal numai de plăcere, în timpul liber, după o vânătoare epuizantă de balene?
Cine dă cu piciorul şiştarului cu lapte în momentul în care nu s-a strâns nici măcar un sfert? Si cine a substituit profesionalismul cu găunosul "merge şi aşa"?
Cine ne-a obligat să urmărim - din nou! - o echipă disperată, cu tactică zero la scorul de 0-1 şi şanse aproape de zero, aruncând mingi lungi şi moarte în careul lui Lung şi... Mincă spre final?
Cine ne forţează să retrăim mereu şi mereu coşmaruri din care nici nu ne-am trezit bine?
Cine dă iar ocazia duşmanilor să rânjească şi să ne arunce în faţă că nu putem câştiga un meci fără arbitri?
Cine ne-a şters bruma de bucurie, adunată cu greu în ultima vreme?
Cine a permis ca mândria unei victorii ceferiste să fie îngropată cu rânjetul de lopată al lui Şumudică?
Cine mă obligă să scriu postări tâmpite, lamentabile, în locul celor magistrale, înălţătoare?
De fapt, nu mă interesează cine. Vreau doar ca toţi acei cine să înceapă să-şi facă treaba, nemţeşte, fiecare pe felia lui, iar în viitor să nu mai fie cazul să-mi răspundă la întrebări! Pot să-mi explic şi singur eşecurile, dar nu pe cele gratuite.

7 comentarii:

  1. Domnule, nu va cunosc. Am ajuns aici din linkul editorialului lui Tolontan. Dar! Am sa dau pe facebook acest link, intrucat de mult nu mi-a mai fost dat sa citesc un material de o asemenea calitate. Si chiar m-am uitat la meci, gandind asemanator. Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  2. Hai s-o lasam,ce farmec ar avea un meci de supercupa cu Beto intr-o poarta si Minca in cealalta?Ar exista si un risc major ca Cadu sa-l accidenteze grav pe Kapetanos.
    S-a vazut de la o posta ca nu ne-am dorit victoria mai mult decat sumudicii.

    RăspundețiȘtergere
  3. @Dudu - Multumesc pt. aprecieri, chiar daca nu le merit. Textul e scris la suparare. Nu ma asteptam ca CFR sa trateze atat de superficial partida de Cupa, pe terenul unei formatii incomode, mai ales ca venea dupa meciul controversat cu Vasluiul. Nu tine justificarea ca urmeaza meciul de la Rapid si nici cea ca au trecut doar 48 ore de la ultimul meci. Altii lupta pe 3 fronturi, noi nu suntem in stare pe doua! Evolutie ridicola, care nu poate fi pusa pe seama ghinionului. Daca, dupa golul primit, am fi ratat 5-6 ocazii de gol, mai acceptam asa ceva. Sunt mai mult revoltat decat suparat. Greu de gasit o mostra mai buna de diletantism decat prestatia de la Ploiesti. Toate cele bune!

    RăspundețiȘtergere
  4. @caneto - E o mare diferenta intre infrangerea asta si una din campionat. In Cupa nu mai poti recupera. Modul absolut stupid in care ne-am prezentat la Ploiesti ma face sa cred ca la club inca se gandeste rudimentar si superficial. Fac pariu ca erau suficienti 3 jucatori de baza in teren in prima repriza ca sa jucam altfel si sa nu ajungem iar la tactica de disperare din trecutul apropiat.
    Iar acum, meciul contra Rapidului devine si mai tensionat, ca doar ne-am menajat jucatorii, nu? Presiunea e acum mai mare si asta nu e bine.

    RăspundețiȘtergere
  5. Corect,dupa mine erau suficienti 2 jucatori,unul in locul lui Kapetanos.Nu prea obisnuiesc sa comentez de el pentru ca nu pot fi obiectiv,nu mi-a placut niciodata de cum joaca,nici in "perioada Steaua”,dar chiar cred ca eram mult mai castigati daca mentineam in lot in locul lui,pe unul dintre Batin,Bud sau Bus.
    Pe langa ce zici tu,mai exista si riscul ca in primavara,inaintea meciului din campionat cu Astra,sa sara iar in sus cucuruzul ca le-am dat meciul din cupa pentru cel din campionat.Sper ca nu te citeste,sa prinda ideea :D

    RăspundețiȘtergere
  6. cine l-a lăsat să plece pe Alcântara (fără plete), ținându-l în schimb pe Rada?

    RăspundețiȘtergere
  7. @caneto - Kapetanos e pariul lui Iuliu Muresan (si nu-i place sa piarda pariurile). Mai bine se incepea cu Ronny, ca nu jucase tot meciul cu Vasluiul. Iar pe stanga a fost dezastru. Nicoara antitalent ca fundas (nu stie nici macar teoria!). Iar daca nu-l ai pe Culio sa-l ajute, de ce-l bagi pe Kone, care joaca de obicei pe dreapta? Kone a fost mereu in ofsaid, iar in multe faze a controlat mingea cam cu coltul mesei. In careu, mai bine il lasa pe Kapetanos s-o paleasca, dar probabil si ala-i mut.
    @lex - Nu stiu raspunsul corect la aceasta intrebare...

    RăspundețiȘtergere