Pe Alin Fornade nu-l cunosc personal şi, probabil, nici n-o să-l cunosc vreodată. Nu facem parte din aceeaşi breaslă, nici măcar din aceeaşi lume. El scrie, eu compun. Diferenţa este, totuşi, semnificativă. El este profesionist, iar eu amator. Eu îl citesc (şi-mi place să-l citesc!), el... se lasă citit.
Unii spun că ar avea sufletul negru cu alb, de U-ist, alţii îl apreciază pentru condeiul mânuit în susţinerea Campioanei unei Mari Iubiri. Sigur nu e ceferist, dar este printre puţinii care ştiu cum să nu fie! Articolele sale critice la adresa CFR-ului, pigmentate cu ironii dibace, pot fi citite cap-coadă, fără a simţi la final impulsul de-a lua autorul la şuturi în fund. Ăsta se numeşte talent! Prin comparaţie, n-am sesizat amprenta acestui dar în anumite texte scrise de mai-marii Ioaniţoaia (CFR să se uite în oglindă!) sau Tolontan (Spre un campionat compromis), cei care fac jocurile şi trag apele pe la Bucureşti.
Ei bine, se ştie că Fornade nu mai este printre... ei! Pe diferite saituri şi bloguri, colegii şi prietenii săi clujeni - cei care cunosc şi omul, nu numai ziaristul - s-au declarat deja revoltaţi de ejectarea penibilă, pe motive financiare, a unei valori gazetăreşti din sediul pe care l-a onorat cam o duzină de ani. Un fleac... l-au ciuruit. Dar nu l-au omorât. Doar l-au rănit de amărăciune. Vina lui Fornade? Risc o variantă: suficient de talentat, dar insuficient de stelist?...
Acum se pune o întrebare, cu privire spre viitor. Desigur, Fornade va pleca (dacă n-a făcut-o încă), luând cu sine o mare parte dintre cititori. Dar încotro poate să se îndrepte? Pe ce planetă a presei româneşti dâmboviţene mai este loc şi nevoie de jurnalişti precum Alin Fornade, numai pentru scris, nu pentru cuţite înfipte şi răsucite în spate?
De ce se (im)pune întrebarea asta? Priviţi imaginile de mai jos. Sunt screenshot-uri proaspete ale ediţiilor scoase pe net de liderii de piaţă din domeniul presei sportive. Un eveniment deosebit, cu un farmec aparte, tratat cu atenţia cuvenită în alte ţări - Campionatul Mondial de Rugby - trece aproape nebăgat în seamă la Bucureşti, unde înfrângerile româneşti la sportul cu balonul prea oval nu prea par să se vândă.
Priviţi cât a trebuit să trag de bară ca să aflu
măcar rezultatul partidei contra Angliei!
Aici am evoluat ceva mai puţin la bară.
Știrea despre înfrângerea la scor apare aproape la acelaşi nivel
cu informaţiile despre prestaţiile unei anumite „sportive” meseriaşe
(scorul a fost totuşi mai mare decât scula?...)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu