Drumuri paralele... divergente

În 1996, când a deschis pentru prima dată ușa vestiarului Boavistei, Ricardo avea 15 ani și era hotărât să se facă fundaș. Pe Pedro l-a găsit acolo, gata echipat, purtător al unui tricou de atacant. Nicio concurență pe post între cei doi, așadar. Pedro, puștiul mai copil cu o jumătate de an decât Ricardo, era un obișnuit al vestiarului încă de la vârsta de 7 ani. Producție proprie, pepinieră proprie; Boavista scria pe el.

Ricardo și Pedro - sau Pedro și Ricardo, dacă e să onorăm vechimea - au împărțit același vestiar, același gazon, aceleași culori, aceeași echipă de tinere speranțe, timp de 3 sezoane. Apoi, ultimul venit a plecat primul, ochit de FC Porto, club care a decis să-i testeze potențialul la echipa a doua. Pedro a mai rămas încă un an la Boavista, apoi a fost luat la ochi de oficialii aceleiași echipe de calibru.
În ediția 2000/2001 redeveneau coechipieri, îmbrăcând însă echipamentul altei echipe din oraș decât cea care le-a educat fotbalul. La FC Porto B ambii au fost jucători de bază în acel sezon. Pedro a bifat 34 meciuri și a marcat 6 goluri, iar Ricardo i-a fost alături în 33 partide, înscriind 5 goluri (un meci mai puțin, dar compensat cu o prezență pe banca de rezerve a primei echipe, dătătoare de speranțe pentru viitor). Două cariere ce păreau că merg umăr la umăr, iar mersul acesta avea toate șansele să se transforme în alergare, fugă, goană după succes...

Apoi, ceva s-a schimbat, iar drumurile celor doi portughezi au început să nu mai arate foarte paralele. Ori țara a cerut mai mulți fundași, ori concurența din atac s-a înăsprit, ori unul dintre ei a inspirat mai multă încredere, ori a muncit mai mult... numai soarta știe! Încet-încet, Ricardo a început să-și facă cunoscută prezența în prima echipă a lui FC Porto, visul oricărui portughez care... nu visează la Benfica! 6 meciuri, apoi 10, încă 9, 24, 18, 8. Multe dintre ele sub privirea lui José Mourinho!

În timpul ăsta, Pedro părea că bate pasul pe loc la echipa a doua. După 2 ani și jumătate de vise de mărire tocate mărunt sub crampoane, Pedro părăsea Porto fără să bifeze măcar un singur minut în tricoul primei echipe a dragonilor. De două ori a fost la o palmă de gazon, pe banca de rezerve, dar n-a avut onoarea de a fi chemat de la încălzire pentru a fi aruncat în luptă! Pentru Pedro era clar de acum că fotbalul nu-i foarte darnic în a-i oferi un loc pe prima pagină...

Ricardo și-a continuat tackling-urile, deposedările, degajările, faulturile strategice la FC Porto, apoi la VfL Wolfsburg (4.000.000 euro suma de transfer), OSC Lille și - la ora la care vă spun povestea - FC Valencia. Contractul său cu echipa spaniolă expiră în 2014, iar clauza de reziliere este de 20 milioane euro. A îmbrăcat de 10 ori tricoul Portugaliei și are locul lui asigurat în istoria fotbalului, chiar dacă la umbra făcută de Cristiano Ronaldo altor fotbaliști portughezi. Ricardo are o cotă de piață estimată la 6.000.000 euro (transfermarkt).

2004 - Euro Under 21

Ricardo Costa și Pedro Oliveira în lotul Portugaliei, într-o companie selectă.

Alături de nume portugheze cu rezonanță în fotbalul internațional,

poate fi remarcată prezența unui portar pe care ceferiștii vor ajunge să-l vadă

pe viu, peste 7 ani. Pe foarte viu!

Neconsiderat o soluție la Porto, Pedro a fost trezit din visare și împrumutat anonimatului, evoluând pe rând la Académica de Coimbra, Leixões și Vitória de Setúbal (echipă la care a și fost cedat definitiv). În vara lui 2006 lua drumul Clujului (800.000 euro suma de transfer), să pună umărul la formarea primei colonii portugheze din Gruia. Folosit pe postul de mijlocaș ofensiv, deși CV-ul îl recomanda pentru un post mai avansat (ceva gen Weldon), Pedro aduna 29 partide și înscria 3 goluri în sezonul 2006/2007. În turul campionatului următor avea să joace 3 minute sub ”bagheta” lui Ioan Andone (3 minute pentru o medalie de campion!), apoi era exilat/împrumutat la UTA, unde n-a avut evoluții tocmai fericite. În perioada 2008-2011, după ce Pedro părăsea ciudata viață fotbalistică din România, portughezul ajungea un pasager prin Serie B, evoluând câte un sezon la Modena, Arezzo și Pisa. În prezent e liber de contract. Jucătorul cu 9 meciuri/1 gol în tricoul Portugaliei U20 și 5 meciuri/2 goluri în tricoul Portugaliei U21, are o cotă de piață evaluată la doar 100.000 euro (transfermarkt) și un trecut fotbalistic departe de cel al lui Ricardo.

Aaaa... Am lăsat la urmă un amănunt important. De fapt, exact amănuntul care m-a inspirat și impulsionat să scotocesc în evoluția celor două cariere, începute umăr la umăr: Pedro Oliveira și Ricardo Costa sunt cumnați!

**********

Într-o postare de acum cîteva luni (Ex-ceferisti = ex-fotbalisti?), trăgeam concluzia că cei mai mulți jucători feroviari s-au stins după plecarea de la CFR. Sentimental, pe Pedro Oliveira îl includ într-o categorie aparte. Țin minte că a făcut un prim sezon bun la CFR, meritându-și locul din teren. Rețin în mare parte și afirmația sa plină de optimism, făcută cu zâmbetul pe buze, din pauza competițională care a urmat. Nu-l interesa ce noi jucători vor fi descărcați de pe DVD-urile conducerii CFR-ului, el era convins că tot va prinde un tricou de titular. Nu bănuia însă că plecarea lui Bergodi și venirea lui Andone aveau să-l tragă pe dreapta, să-l scoată din tricoul CFR-ului și să-i pună cruce în Gruia. Nici după atâția ani nu-i găsesc o explicație lui Andone pentru completa ignorare a portughezului. Una e să penalizezi un jucător care-ți face varză una-două partide, alta e să lași un fotbalist să mucegăiască pe bancă, deși a demonstrat că are potențial. Și după atâția ani sunt convins că Pedro a fost sacrificat inutil, cu o largă inconștiență, în epoca banilor fără număr. Pedro Oliveira mai putea spune destule la Cluj, nu face parte dintre cei mulți, aduși la număr, de pe DVD-uri piratate, precum cel care n-avea nicio problemă să-l înlocuiască pe Trică. Din păcate, pe Pedro l-a ocolit, încă o dată, șansa...

Pedro Oliveira: “Sînt supărat pe Andone pentru că nu mi-a dat nici o şansă să joc. Nu a fost deloc sincer cu mine. La început mi-a promis că voi juca, însă nu s-a ţinut de cuvînt. A spus că va juca Emmanuel Culio în locul meu, deşi argentinianul a fost adus pentru a-l înlocui pe Surdu. Acum Andone a cîştigat eventul şi nu pot să-i reproşez nimic”.

Iuliu Mureșan: "Nu mă mai întrebaţi de Oliveira, deoarece situaţia lui nu ne priveşte. Este un băiat bun pe care îl apreciez, însă trebuie să întelegeţi că noi am ridicat ştacheta şi el a rămas în urmă. Să nu fiu înțeles greşit, Oliveira şi alţii care nu au mai prins lotul sînt jucători de valoare, însă alţii, mai valoroşi, le-au luat locul. Aici nu e loc de sentimente, trebuie să gîndim raţional. Lăsăm sentimentalismele şi tradiţia altora, noi vrem performanţă, şi de acum înainte vom scrie istoria".

Morala acestei postări/povestiri? Portughezul avea potențial, avea vădită cultură fotbalistică, nu era accidentat, putea face față și unui CFR upgradat, doar că n-a mai fost lăsat să intre pe teren. Din păcate, Ioan Andone, primul antrenor - campion al CFR-ului, o să-mi rămână în memorie și ca un pedagog de mâna 1,5. Mai ales că cel care l-a condus pe linie moartă pe Oliveira a fost foarte aproape să-l lichideze și pe Culio, în care mai degrabă vedea zidarul. Aceste lacune în gestionarea lotului mă fac să nu-l regret nici măcar un minut și o secundă.

PS1: ”Lăsăm sentimentalismele şi tradiţia altora”. Descoperite în sertarul cu naftalină și citite acum, aceste cuvinte sunt strident și sunt greu de categorisit. Obligatoriu trebuie să inventez o expresie pentru discursul adânc al președintelui Mureșan. Pentru conducătorul unui club care și-a adăugat denumirii originale și anul ”1907”, tocmai cu scopul de a accentua ideea de tradiție, exprimarea de mai sus mi se pare de-a dreptul... fudulissimă!

PS2: Această postare este reglată automat nu să se autodistrugă, ci să fie publicată în ziua în care Pedro Oliveira, unul dintre jucătorii care și-au făcut datoria la CFR, împlinește 30 ani. Motiv pentru care am să închei urându-i LA MULȚI ANI! și mulțumindu-i că a fost și el odată vișiniu. Chiar dacă nu cel mai grozav și numai pentru o frântură dintr-o viață de fotbalist.