Omule, să nu-ți ucizi decât cel mai bun prieten!

Campanie legislativă promoțională:
Vrei să devii un om mai bun? Omoară un câine!

(Această postare n-are nicio legătură cu fotbalul. Nici măcar cu câinii roșii, deși despre câini este vorba.)

Știrea e seacă. Camera Deputaților a hotărât azi să dea liber la eutanasierea câinilor maidanezi. Cunoscute și sub titulatura de câini fără stăpân (care stăpân? stăpânul ”celui mai bun prieten al omului”?!) sau câini comunitari (adică e și al meu, deși vecinul i-a redat ”libertatea”, trăgîndu-i un picior în fund și aruncându-l în stradă mișelește, în toiul nopții), aceste patrupede trebuie să dispară în văzduh, să părăsească lumea noastră pe horn, într-un ultim spectacol fără lumină oferit de șuvițele de fum.

Nu e prima dată când Legiuitorul - ca să-și păstreze bucata lui de pâine - sacrifică un om sau/și un câine. Azi tocmai a declanșat zykloniada, sătul de lipsa de randament a parcului auto național, mai eficace în a rări populația umană decât în a stârpi rasa canină.

Știu și nu pot să contest: unii maidanezi mușcă! Mai știu însă și altceva. În copilărie, m-a lovit un maghiar (sau era ungur?...). Dar n-am devenit șovin. Apoi, m-a furat un asiatic (sau era afro-?...). Dar n-am devenit rasist. M-au înșelat destui români. Dar nu m-au putut opri să le ofer următorul obraz. Până azi! Azi nu mai întorc niciun obraz. În schimb, am un amendament la lege și încă unul foarte bun. De ce să nu fie lărgit cadrul ei și metodele de aplicare? Nu știu de câte semnături ar fi nevoie pentru a i se da drumul, dar tare mi-ar place să putem combate și maidanismul politic.

Știu că e aproape imposibil să aduni toți maidanezii politici - cărora noi, cu voturile noastre, le-am oferit statutul de comunitari! - deodată, în același loc (adăpost). Deși sunt plătiți din banii noștri să stea frumușel acolo, grupați, și să mimeze munca, mulți dintre ei dispar în ceață, lăsând colegi mai fraieri să voteze cu două mâini, ca și cum ar cânta la pian. Dar legile se ocupă mai mult de teorie, n-au ele treabă cu realitatea! Să zicem că reușim să-i adunăm pe toți - dar pe toți - sub același acoperiș. Păi atunci de ce să cheltuim atâta energie și bani de la contribuabili ca să ne ocupăm de ei în mod individual? Nu-i mai indicat să organizăm un singur zbor deasupra unui cuib de curci? Vă asigur că n-o să-i doară. N-o să sufere! Și nici voi...

Nu vă gândiți acum la imobil, nu vă întrebați dacă face sau nu parte din patrimoniul universal și dacă nu cumva o să fie o grea pierdere pentru omenire! Nu e altceva decât o clădire blestemată și bântuită, pe care omul de rând n-are cum s-o regrete.

unde ești tu, Enola Gay,

să-i împarți într-o singură ceată,

de mișei și de mișei,

iar apoi, pe toți să-i iei?...