Pagini

luni, 2 mai 2011

Dansez pentru cine? [CFR Cluj - Oţelul Galaţi 0-1]

Motto: Make love not foot_ball! 
   
Dragii mei, care sănătate v-o doresc și vouă, m-am uitat și eu la blat, care nu mi s-a părut aranjat! Am vrut să văd noul CFR, cel care bate, bate, bate, de mai bine de două etape. N-am văzut prea mult CFR, mai ales în jumătatea adversă, unde era ceva de bătut. De fapt, nici nu știu de ce arbitrul a mai fluierat această partidă, când se vedea clar că terenul este înclinat neregulamentar: Oțelul curgea la vale, iar în vale eram noi. Bastos, speranța atacului feroviar, n-avea crampoane de cățărător. Bietul Rafael, la ce rampa avea de urcat, nu cred că ajungea la poarta adversă nici dacă era brazilian din tată bolivian.

Bănuind rezultatul final, ceferiștii și-au ținut un moment de reculegere
înainte de începerea înfrângerii

Ocaziile noastre au lipsit cu duiumul, așa că am ratat ocazia de a rata mari ratări. Să zicem că n-a fost blat, că oaspeții și-au dorit mai mult Victoria chiar și decât Beckham (și campionatul decât Vasluiul), că Dorinel a pus presiune pe arbitrul de tușă (care n-a fluierat un ofsaid limpede la centrul terenului), că Antal n-avea voie să ne dea gol, că e ungur, dar ne-a dat, că... e ungur. Să zicem că a fost un meci plăcut ochilor închiși, că orice urâtă cu care erai pe stadion ți se părea mai atractivă decât echipa și tactica lui Minteuan și o sărutai cu patimă fără să-i mai pui programul de meci pe față, numai ca să nu mai vezi jocul...

Alin Minteuan, un antrenor ghinionist căruia nu-i prea intră zarurile,
mai ales când sunt aruncate de alții

Să mai zicem doar că sigur ne înjură toată Timișoara și tot Vasluiul, în timp ce restul țării probabil se mulțumește să facă bășcălie de noi. Tot Bucureștiul e înaintea noastră în clasament, cu excepția Sportului Studențesc (echipă care retrogradează după ce ne-a dat un 3-0 milos). Sunt vremuri grele pentru suporterii ceferiști. La ora actuală, a fi ceferist clujean pare mai nasol decât a fi tocilar, homosexual, șoim al Patriei, canibal vegetarian, sosia lui Boc sau a locui cu soacra. Din fericire, nu mai avem mult de îndurat. Încă patru etape și n-o să-și mai aducă nimeni aminte de acest sezon, precum n-o să-și mai aducă aminte mai nimeni despre Unirea Urziceni. La vară vin "marile speranțe", libere de contract, se va pune un antrenor care va face pregătirea hăpt invers față de Mandorlini, afacerile lui Paszkany o să înflorească și o să înfrunzească din nou, iar apoi CFR-ul va renaște. În scurt timp ne vom recăpăta demnitatea și mândria de a fi suporteri ceferiști, iar dacă mai beau ceva, vom câștiga campionat după campionat...
PS - Hai să fiu și puțin mai constructiv. Nu credeți că ar fi mai eficient dacă în loc să achiziționăm jucători liberi de contract de pe toată planeta am căuta o echipă întreagă liberă de contract? Una cu relații de joc bine puse la punct? Fără găuri pe 3-4 posturi? Sunt convins că, dacă mai beau un pic, Mureșan o să găsească una cu foame de trofee. Nu se există să nu găsească...

Nota autorului - În mod intenționat, multe dintre ultimele mele postări conțin mostre de stupiditate, imbecilitate, precum și pasaje de calitate îndoielnică. Doar nu se cade ca blogul să fie net superior echipei căreia îi este dedicat! Nu mi-e ușor să mă cobor la nivelul evoluției CFR-ului actual, dar încep să mă obișnuiesc. Iar dacă mai beau oleacă, nici n-o să mai observ că mi-au cam murit lăudătorii.

7 comentarii:

  1. Despre meci n-are rost sa zic nimic si n-are rost sa zic ca n-are rost sa zic nimic. In schimb tu ai un umor mortal, am sorbit textul mai ceva decat cl4sicul de maine. Sper sa bei mai des.

    Un laudator care traieste.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine-ai revenit, inca un laudator prezent aici. Da' nu esti la dieta, ai voie sa bei?:P

    RăspundețiȘtergere
  3. 1.Sper ca n-a fost nici un fel de blat,ci doar un mic imprumut prietenesc,cu dobanda,pe termen scurt.Batem campionatul urmator la Galati cu 1,17 la 0.
    2.Pe Minteuan il vreau la Dinamo.Cu aproape 3 victorii consecutive il depaseste clar pe Andone.Mai zilele trecute,se bucurau dinamovistii ca o legat si ei ,in sfarsit,o victorie consecutiva.
    3.O idee si mai constructiva.De ce sa achizitionam jucatori liberi de contract?De ce sa dam prima de instalare unei echipe libere de contract?Nu mai bine adoptam modelul din F1 si luam doar jucatori care pot veni cu o puternica sustinere financiara din partea unor sponsori?

    RăspundețiȘtergere
  4. foarte bine c-a fost blat.
    la anu' să fie și niște cremă.

    și nota 1 pentru cei care l-au huiduit pe Bastos înainte să li se arate degetul mijlociu.
    când echipa joacă în formula 1-9-0-1,
    cânt toată echipa joacă prost și ne-combativ,
    când sunt în teren 6 mijlocași, și tot nu domini centrul terenului,
    când din cei 6 mijlocași 5 stau lângă careul propriu și unul e folosit ca atacant,
    când acel mijlocaș-atacant degeaba ajunge la minge, că nu are cui i-o da, că-i singur-singurel, înconjurat de 6 moldoveni,
    ș.a.m.d,
    când se întâmplă așa ceva, să-l blamezi pe acel pseudo-atacant este o prostie crasă.

    RăspundețiȘtergere
  5. Eu personal nu sunt de acord cu scorul inregistrat si mentionat in titlu,nu imi convine nici pozitia ocupata in clasament.Asa ca mi-am facut un clasament propriu,de ce sa ma enervez vazand cum fel si fel de echipe pretind ca ar fi mai bune ca noi.



    CLASAMENT CONVENABIL DUPA 30 DE ETAPE


    1.CFR Cluj 30 30 0 0 74 - 0 87
    2.FC Vaslui 30 15 9 6 39 -24 54
    3.Otelul 30 16 6 8 37 -25 54
    4.FC Timisoara 30 13 14 3 49 -34 53
    5.Dinamo 30 14 8 8 61 -45 50
    6.Steaua 30 14 7 9 38 -27 48
    7.Gaz Metan 30 12 10 8 35 -29 45
    8.Rapid 30 11 10 9 35 -25 43
    9.U Cluj 30 11 6 13 41 -60 39
    10.FCM Tg.Mures 30 10 7 13 30 -38 37
    11.FC Brasov 30 8 12 10 27 -35 36
    12.Astra Ploiesti 30 8 12 10 26 -28 36
    13.Gloria Bistrita 30 8 8 14 31 -44 32
    14.Pandurii Tg.Jiu 30 7 10 13 29 -41 31
    15.Univ.Craiova 30 7 7 16 31 -43 28
    16.Unirea Urziceni 30 5 7 18 18 -51 22
    17.Victoria Branesti 30 4 9 17 29 -54 21
    18.Sp.Studentesc 30 5 2 23 27 -52 17

    RăspundețiȘtergere
  6. ce este acel 87 de la sfârșitul primului rând?

    RăspundețiȘtergere
  7. @deaduralex
    am penalizat CFR-ul cu 3 puncte ca sa nu par subiectiv:)

    RăspundețiȘtergere