Dragă vecine şi prietene Gaudeamus, din Cluj
Scrisoarea mea găsească-mi-te-n pace şi cât
mai sus în clasament. Dacă se poate, sub CFR (***, pentru cunoscători). Eu sunt
foarte bine, mult prea sănătos, şi nu te urăsc, care bine, sănătate şi lipsă de
ură ţi le doresc şi ţie şi familiei tale.
Ştiu că ţi-e greu spre imposibil să mă
consideri prieten, când ţi-e mai convenabil să-ţi rămân vecin, sinonim cu duşman.
Ştiu că, deşi locuieşti vei locui mai jos decât mine, mă priveşti de
sus. Ştiu că nu-ţi place Andra şi nu te uiţi la Măruţă. Mă acuzi mereu de play-back,
deşi ţi-e limpede că nu eu sunt DJ-ul. Pentru tine, eu sunt tot vecinul ăla sărac,
care n-are după ce bea bere, aşa că mă scoţi periodic din mama în care mă bagi constant
şi mă expediezi la cantina lui Arpi, să mă îndop cu sandvişuri, pufuleţi şi suc. Ştiu că
fularul meu ţi se pare util numai ca să mă strangulezi cu el. Ştiu că, din
cauza mea, toată Gruia ţi se pare o colonie de ciumaţi cianuraţi cufuriţi asemenea mie, care nu
există, dar pe care o domini la ea acasă. Mă bănuieşti că mi-am falsificat diploma
universitară din carnetul de aviator în brazdă, ca să par mai de nivelul tău
intelectual. Nu m-am mirat nici când povesteai vecinilor de la etajul tău că,
de fapt, nici nu m-am născut la Stanca, ci
am fost ejectat în lume în staţia CFR Paşcani, de lângă Debreţin, şi adus în
creierul nopţii, mişeleşte, cu foamea,
ca să iau altora buletinul de Cluj (oraş închis) de sub nas! Am observat că-mi
arunci în faţă toate cuţitele înfipte în spate, mai ales pe cele ungureşti (teoria "În spatele oricărui bărbat de succes stă o femeie şi în spatele oricărui U-ist futut stă un ceferist!"). Pari
convins că eu ţi-am cumpărat bilet dus-neîntors la trenul de Sibiu, acum un veac. Mă acuzi că n-am participat alături de tine la un marş (de aici?) pentru
construirea unui stadion judeţean care să-ţi fie dat ţie în folosinţă exclusivistă. Mă iartă! Poate n-am auzit chemarea, că-mi puneam ceasul să sune. Bănuiesc că mai ai multe alte motive întemeiate, pe care nici nu le... bănuiesc,
ce te îndreptăţesc să te uiţi la mine cu dispreţ şi ură, ca la un mărunt felcer de locomotive.
Nu-i bai! Azi nu le bag pe toate în seamă. Mă simt...
(stai să caut în dictionar, să nu eronez)... concesiv. Azi, te întorci acasă,
chiar dacă ţi-au schimbat ăia de la administraţie numărul de la intrare. E o
mare sărbătoare pentru tine, umbrită doar de faptul că nu e totodată o înmormântare
pentru mine. E „acasă”, chiar dacă ruina nu
era întăbulată pe tine. După un regim întreg care ne-a avut pe toţi chiriaşi,
nu am pretenţia de a asocia obligatoriu termenul de „casă” cu posesia ei. „Acasă”
poate fi şi cu chirie. „Acasă” poate fi şi lângă Garibaldi, „acasă” poate fi şi
în Gruia. E locul în care te întâlneşti cu cei ca tine şi unde simţi prezenţa
celor care ţi-au fost dragi. Poate pe unii nu i-ai prins. U-iştii bătrâni de
lângă tine rostesc nume şi porecle pe care le reţii mai greu şi le uiţi cu uşurinţă.
Ţie-ţi place mult Niculescu Claudiu, din clasa de atac. Lor poate le-a rămas pe
retină un alt atacant: Tim Câmpeanu (ce chestie! de ce-i ziceau „II”?). Ţi-au
povestit cum oftau a dezamăgire tribunele când Tim nu apărea pe teren? Roagă-i
să-ţi povestească şi de un alt „II”, Brătianu! Un fel de Ghiţă Mureşan mai mic, doar că pivota cu mingea de fotbal, nu cu cea de
baschet. Făcea parte din ultima mare echipă universitară, care începea să deranjeze
Bucureştii aproape cum îi deranjăm noi în ultima vreme. Pe noi n-au reuşit
să ne doboare, că e democraţie. Pe voi v-au dezintegrat, că nu era.
În vremuri
triste, Clujul era tare necăjit la fotbal. Pe atunci - tu nu erai născUt – ne dădeam
la ţurloaie prin Divizia B, alături de eternul loc doi, Gloria Bistriţa. Noi
eram mai slabi, mai firavi, dar eram acolo, în miezul acţiunii. Nu ne întreba
nimeni pe vremea aia când ne-am născut, de ce am venit din pustă, nu ne punea nimeni sub semnul întrebării! Nu ne ura nimeni,
nu ne invidia nimeni. Recunosc, U era mai tare, că tot timpul venea din „A”.
Noi ne-am spurcat puţin şi cu Steaua, ce să-i faci!? Ştiai că U ne-a dat odată câte un
4-0 şi nouă şi Bistriţei? Se vorbea atunci că, dacă s-ar lua câte o repriză din
fiecare meci, U n-ar putea fi bătută nici măcar de viitoarea Barcelonă a lui
Messi!
No, da’ văd că m-am lungit la infinit, ca un
tren de marfă, şi n-am ajuns încă la ce intenţionam să-ţi spun. Iartă-mă pentru
divagaţie! Observ că era să adormi la lecţia de istorie...
Am vrut doar să-ţi urez „Bun sosit acasă!” şi
să-ţi dau o idee, chiar dacă ştiu că o vei ignora scuipând pe ea. Io, cu mintea
mea obosită de atâtea trofee câştigate (majoritatea ilegal), zic că tare ar fi
frumos din partea ta dacă te-ai gândi la ce mă gândesc eu! Urmează inaugurarea
noii arene, cu ceteraşi de la Smokie, Scorpions şi alţi ceteraşi. Ştiu că ţie
nu-ţi plac, că-s epuizaţi, şi nici nu bagă destul hip, rep şi hop. Da’ poate plac U-iştilor bătrâni, aşa că mai cedează şi
tu de la tine! Să lăsăm, însă, muzicile, că mă faci urgent afon şi cântăreţ la
boxe.
Eu mă gândeam la meciul de fotbal contra
ruşilor lui Dan Petrescu, găzduit pe un stadion cu nume sec, construit – totuşi
– din bani publici şi pentru publicul larg. Și pentru un pic de capital
politic, normal (românesc normal). Eu zic că n-ar fi chiar aşa oribil dacă pui şi tu o vorbă unde
trebuie, astfel încât să fie invitaţi să joace, în echipa gazdă, câţiva jucători
de la concitadine şi conjudeţene! Chiar nu crapă gazonul şi nu se dărâmă lojele
dacă apare şi un ceferist pe teren (altul decât Lacina Traore). Îl recomand cu
căldură pe căpitanul Ricardo Cadu, cel care a (re)agăţat Clujul pe harta
fotbalului european tocmai în punctul de la 11 metri de pe Ion Moina! Ştiu că tu priveşti momentul acela doar în negru, fără alb. Eu consider însă că în ziua
aia U a jucat bine!
Revin la neoile mele. Apoi, nu-i exagerat dacă
intră măcar 3 minute, pe final, Aurelian Ghişa, patronul-jucător de la
Sănătatea Servicii Publice Cluj! Nu pentru că-i coleg de-al meu, fost aviator
în brazdă, ci pentru că duce de câţiva ani de zile în spate o echipă mică, dar
al naibii de pitorească. Ar mai fi şi alte echipe prin judeţ. Dacă ar vrea să
onoreze evenimentul, ar fi frumos să-şi trimită câte un jucător, care să intre
în prelungiri. Nu te gândi că o să afecteze scorul şi vă bate Kubanul! Oricum
se termină egal, că meciul e aranjat! Pe bunica Primului Constructor al Judeţului n-are sens s-o invitaţi la meci. Bănuiesc
că oricum nu se pricepe la politica fotbalului...
Doamne, n-am scris atât de mult nici măcar
unei femei! Asta să nu te facă să crezi că m-am îndrăgostit cumva de tine şi de Walter. Ţi-o spun ca de la
bărbat la bărbat: eu încerc să te respect şi o să te respect atât timp cât
meriţi. Știu că pe mulţi dintre prietenii mei ceferişti ai reuşit să ţi-i
ridici împotrivă, deşi cincinale întregi n-au avut nimic de împărţit cu tine. Dar
nu-i grav. Oricum sunt numai 200... Eu voi continua să-ţi întorc şi celălalt
obraz, din ce în ce mai gros. Tu vei continua să mă urăşti în noul spirit universitar, deşi mă mir de
unde-ţi mai rămâne atâta ură şi pentru mine, după ce-i urăşti de moarte pe Arpi şi Muri, 7 din 7, 24 din 24?! Până şi mama ta a rămas mască când i-ai spus că o urăşti, dar nu ca pe CFR! Asta e... Până la urmă, vecini tot rămânem, plătitori fideli ai cheltuielilor de întreţinere. Pentru că eu n-am de gând să mă mut nici din
Gruia şi nici din Cluj!
PS: Declar pe propria conştiinţă că această
scrisoare nu mi-a fost dictată de nimeni şi că am scris-o pe stomacul gol.
Avertizez că unele persoane (inclusiv ceferiste) pot fi afectate negativ de
unele paragrafe din text, în timp ce altele (inclusiv U-iste) pot fi afectate
pozitiv. Scrisoarea conţine urme de nuci sparte şi mult sirop, pentru că îmbătrânesc vizibil, mă înmoi, devin pacifist şi nu mai beau de când am terminat pe locul 10.
Dacă nu vă place chiar deloc, vă avertizez că, textul fiind scris în format
electronic, nu e recomandabil să vă ştergeţi cu monitorul la fund,
deşi puteţi încerca asta acasă! În definitiv, e o ţară europeană şi aproape Schengen liberă, cu un judeţ
important, cu un municipiu cu două stadioane ca lumea şi – ştiu! – cu o singură
echipă...
