Ce amicali am fost! [CFR Cluj - Metalurg Donetsk 2-4]

Cum simt, aşa vă scriu. N-am să las nicio speranţă de 2,50 bani să-mi ameţească simţurile şi să-mi toarne alcool metilic în privirea retrospectivă. Pur şi simplu mi se face rău când văd CFR-ul reedintând cu încăpăţânare meciurile jalnice din turul campionatului şi pe terenurile de antrenament din Antalya (sau Gallipoli?). Campioana României şi echipa noastră de suflet, Dragă CFR 1907 Cluj, şi-a dorit azi mai puţin victoria / a dat mai puţină importanţă rezultatului / s-a aflat mai la început de pregătiri cu mingea / a fost mai ghinionistă / a fost mult mai defavorizată de terenul impracticabil / etc. la 8 culcat... decât ocupanta locului 10 din Ucraina, Oţelul Donetsk. Ieri am reuşit să le dăm 2 boabe ucrainienilor, în timp ce dânşii s-au limitat să ne cace 4 goluri de onoare.

Dar, relax! (vorba lui Frankie pe când pleca în delegaţie la Hollywood), a fost doar un meci amical! Nu contează cât de lung e scorul. Contează să ne depistăm punctele slabe (ha! ha! că nici nu ni le cunoşteam!), să ne reparăm erorile şi să lucrăm cu sârg la îmbunătăţirea relaţiilor de joc.

Pentru cei care n-au deschis televizoarele deloc, hai să vedem, pe scurt, ce goluri a oferit acest meci pacifist statisticii:

golul de 0-1 (foc de paie) – o frumuseţe! Execuţie televizată. Pornind din faţa careului lor, ţac-ţac-ţac-boom! pe axul central, fără agăţarea mingii de către un Nuno Diogo disperat şi fără speranţe pentru un Nuno Claro în care oricum nu-şi mai pune nimeni speranţe;

golul de 1-1 (cine-i şeful?) – centrare îmbârligată a lui Juan Emmanuel Nicoară, stop pe pieptu-i de aramă a lui Gabi Mureşan (cu duşmanu’ în cârcă), minge ţopăită spre linia de „16”, oprită de Robi De Zerbi şi propulsată la locul ei, undeva în colţul din dreapta-sus. Elegant. Ciudată doar poziţia ultra-avansată a lui Mureşan din momentul centrării. Schemă? Intâmplare?;

golul de 1-2 (obraznici, mucoşii!) – lovitură (de pedeapsă) liberă de pe stânga lor de atac. Ca de obicei, mingea poposeşte în poarta feţei surprinse a lui Nuno Claro, după ce Gabi Mureşan lasă mingea unui adversar aflat într-un ofsaid inexistent, dar sperat de ai noştri, imobili ca brazii;

golul de 1-3 (se îngroaşă vârtos gluma) – nici n-a intrat bine „japonezul” ăla de Tahaca virgulă că ia la croşetat un Bud, un Emil, un Dică şi o jumătate de Rada, după care-l execută pe Stăncioiu, cu sângerete sânge rece;

golul de 2-3 (renaşterea conceptului de reducere din handicap) – fază foarte reuşită, cursivă, cu pase exacte, care-l aduc pe EDică în poziţie de gol. Marchează cu stângul, frumos şi devine instantaneu „omul CFR-ului” din repriza a doua (sursa: comentatorul TV, înainte să adoarmă);

golul de 2-4 („Liceenii”, etapa pe curtea şcolii) – faza asta a fost ca un pastel de Arghezi despre aglomeraţia urbană din pădure (nu mă întrebaţi..., n-am băut nimic, dar nu garantez că mă opresc...), în care apărarea era pastă, mingea parcă ţinea cu ursu’, jucătorul ăla fără nume - probabil văr cu fraţii Karamyan - era mai bine plasat, poarta noastră mai aproape. The End.

Concluzii/Învăţăminte:

- Ca de obicei, avem scuza că am ratat masiv în prima repriză, că altfel nu ne băteau, ci mai degrabă-i umileam in aşa hal de era musai să-şi schimbe antrenorul!;

- Sunt sigur că în meciurile oficiale De Zerbi n-o să mai dea cu mingea pe lângă poartă din poziţia de singur cu portarul Cuc;

- E clar că n-o să ne mai surprindă nimeni, în veci-pururi-amin, la loviturile libere, chiar dacă în poartă va fi (sta) Nuno Claro;

- Acum ştim că Bud nu e bun nici de mijlocaş dreapta, nici de mijlocaş stânga. După încă vreo 2-3 meciuri amicale o să descoperim că nu face faţă nici ca fundaş stânga, nici ca fundaş dreapta, că e bâtă ca mijlocaş defensiv. Aşa că-şi va relua locul potrivit, pe banca de rezerve şi va astepta liniştit plecarea lui Traore;

- Bjelanovic e înalt, bine făcut, puternic. Impune respect. Doar că e din ce în ce mai inutil. Renunţ la toate speranţele pe care mi le puneam în el. Ca să batem pe toată lumea în retur, avem nevoie de un golgheter. Voi mai credeţi în duhul croat din lampa lui Alladin? Nu Saşa e cel mai potrivit să ne îndeplinească dorinţele. El poate deveni numai un campion al ofsaidului, dar pentru ofsaid nu primeşti 3 puncte. Păcat!;

- Bastos. Tulai! Să-i aducă cineva, vă rog, mingea la 30 metri de poarta adversă, dacă vreţi să conteze în joc. De acolo se descurcă şi singur. La cât de ofensiv joacă Kivuvu, îl propun pe Emil Dică pentru postul de cărăuş. Nu de alta, dar într-o echipă penibilă omul începe să iasă în evidenţă;

- Cadu/căpitanul. Pe o scară de la 0 la 10, comunicare vocală zero cu coechipierii, zece cu adversarii (de morţi, de mamă, după ce le indoaie tibiile sau le expune rinichii aerului rece). La scor defavorabil bagă capul între umeri şi ţintuieşte supărat cu privirea pământul, care intră în pământ de frică. Devine mormânt. Doar Panin mai încearcă să strige la apărare, căpitanul e prea ocupat cu poza de afectat;

- Numai eu i-am simţit ieri lipsa lui Piccolo? Mai ales la scorul de 1-3, când am fost martorul unei faze halucinante, cu doi adversari lăsaţi liberi în faţa porţii, încercând să ne bage un nou morcov;

- Emmanuel Ioan Kone Hora mai are/au mult de lucru. Dar oare cât mai are/au de oferit?;

- Nicoară – titular incontestabil. Nu doar pentru că fuge, dar nici măcar n-avem altul la îndemână;

- Portarii. Hmmm! E încă prematur să dăm verdictul de „cel mai puţin slab decât restul”. Trag uşor spre Edi, cu priză bună la balon în vreo două situaţii.

Desigur că nu-mi mai aduc aminte acum tot ce am vrut să scriu ieri. Dar, fiind doar un meci amical, n-are prea mare importanţă. Fraierii de ucrainieni s-au chinuit să ne bată degeaba, că tot nu li se pun 3 puncte la activ. Noi am pierdut doar un meci, nu şi războiul. Obiectivul e încă foarte clar: tragem la titlu! De fapt, din această cauză mi-am permis să critic jocul CFR-ului. Ca să ne îndeplinim obiectivul, eu zic că trebuie să ştergem pe jos cu toată lumea, inclusiv cu locul 10 din Ucraina, nu doar cu olandezii care joacă pe diguri. Nu de alta, dar e mai bine/util să te obişnuieşti cu victoriile, chiar dacă e mai lejereanu să te mulţumeşti cu gustul înfrângerilor.

Propuneri

Una singură: ori jucăm FOTBAL (iar aici mă adresez mai mult jucătorilor), ori schimbăm obiectivul (asta-i felia conducerii). Nu poţi trage la campionat şi să faci reconstrucţie în acelaşi timp. Doi iepuri sunt deja prea mulţi. Mai ales când vânătorul pare un mieluşel.