Ce am văzut şi ce n-am văzut sub nocturna Cupei [CFR Cluj – FCM Tg.Mureş 2-0]

La început a fost echipa. Cîrţu a ţinut în tribună o galerie de titulari, iar lângă el, pe Rada, că mai ştia nişte bancuri cu ardeleni și n-avea cui să le spună. Am văzut formula de joc pe hârtie, dar n-am văzut-o în teren. Aproape un meci întreg mi-am chinuit pupilele să văd cine e mijlocaş dreapta, până am ajuns la concluzia că nu e nimeni. Bastos pe stânga, Dică şi Costa în centru, nimeni pe dreapta. Doar nu vreţi să-mi spuneţi că Bud a fost un fel de Semedo! Când ataci doar pe 2 căi din 3 (stânga, centru), este normal (sau măcar matematic), să ai cu 33% mai puţine ocazii. Acum, poate că nu ar fi fost atât de mare nevoie de cineva pe dreapta, că nici mureşenii n-au prea avut vreun jucător pe stânga.
Până la urmă nu mi-am dat seama dacă aşezarea din teren este experimentală sau denotă doar încrederea foarte mare în succes folosind orice fel de tactică.
Cuplu inedit de mijlocaşi centrali. “Răcitul” Dică a fost reîncălzit şi plasat în stânga lui Costa. Dacă l-am tot cerut pe dragonul Costa în locul lui Dică, antrenorul mi-a oferit un pachet, să mă servesc singur. Și cei doi s-au înţeles de minune! Eu joc ca tine, tu faci ca mine. Și au jucat în spiritul “minimei rezistenţe”, fără exagerat patos, fără prea mare tragere de inimă spre faza constructivă. De multe ori au dat pasa şi au rămas pe loc, de parcă nu mai aveau şi alte puncte în fişa postului. Au jucat unul în nota celuilalt (şi nu mă refer aici la celebra notă 8 a lui Dică). Au fost destule faze când l-au eclipsat până şi pe Kivuvu, iar la fazel în care au fost săriţi din schemă şi depășiți de adversari l-au cam lăsat pe Alcantara în curul... Diogol.
Ce n-am văzut - deşi aș fi vrut - pe dreapta şi în centru, am văzut în schimb pe stânga! Bastos şi Leonardo au făcut legea braziliană. Un debut de meci atât de energic, încât am avut impresia că jucăm cu 2 mijlocaşi stânga. Bastos, surprinzător, mai vivace şi mai dezinvolt pe partea stângă decât în alte meciuri pe partea dreaptă. Brazilianul pare rupt direct din visul lui Paszkany! Viteză, tehnică, clarviziune, tupeu, şut. E oferta de spectacol a patronului clujean pentru publicul gruian.
Peralta e cel care l-a secondat pe Bastos în munca de zidărie, în absenţa profesionistului Culio. Deşi alege de obicei cărămizi bune, argentinianul nu ştie clădi decât fundații pentru alții, nu găsește și singur bolta spre gol. Era bine dacă-i lăsa Trică măcar câteva gene de killer. Oricum, Peralta e important, a devenit chiar un cal de cursă lungă, ieri bifând 93 minute de joc pe altarul fotbalului.
Ce am văzut în atac? Am văzut un croat fugind de mama-focului, încercând mereu să ducă focul la ei. Am aşteptat demult golul lui Saša, pe care-l văd/vreau izbăvitor. Sper că de acum şi-a deschis baierele sacului cu goluri, iar sacul nu e... gol. Îl vreau pe Bjelanović marcator! Simt că are potenţial şi nu l-aş da nici măcar pentru o secundă pe Cassio.
Am mai văzut un Bud rătăcit în teren, dar lăsat (justificat) mult timp în joc, să se caute şi să se regăsească singur. Din păcate, Bud joacă de parcă nocturna nu e aprinsă şi pentru el. Depinde ce i se va mai da pe mână ca să-şi lumineze jocul de picior. Un far, o lanternă, o candelă, o lumânare sau un simplu băţ de chibrit?... Atenţie, Cristi! La CFR până şi beţele de chibrit ard mai puţin! Deşi aerul din Gruia e puternic, multe dintre ele se sting repede, sufocate.
De remarcat și golul lui Sforzini! Traiectoria atacantului intersecta traiectoria şutului lui Peralta. În loc să-şi continue alergarea (cum fac de multe ori Traore şi Bud) şi să iasă în decor, italianul s-a oprit brusc, s-a întors, a schimbat direcţia şi a ajuns exact unde trebuia pentru a trimite mingea în plasă. O fi CHIAR atât de slab?! Oare o să mai avem ocazia să ne dăm seama? La meciurile dificile care ne aşteaptă, şansele lui Sforzini par minime. Uşor mai mari decât ale lui Batin şi mult mai mari decât ale lui Anselmo Ramon, care se pare că a fost adus de pomană, nefiind băgat în seamă.
Cu toate că ochii mei s-au plimbat mai mult de la mijlocul echipei în sus, ca şi cum ar fi studiat o femeie cu ceva burtică, bust generos şi chip plăcut, au fost câteva faze la care am fost obligat să privesc şi spre defensivă, al cărui fund are destulă celulită. Dădăcea Alcantara la Nuno Diogo mai ceva ca Gabi Mureşan la Kivuvu! Bine măcar că am văzut un Stăncioiu mai vocal decât de obicei, cel puţin la fazele fixe. Acum, la şuturile de la distanţă, ce vreţi? Să-i strige barei “scoate-o tu!”? În glumă, pot să fac pariu că pe Allianz Arena mingea revenea din bară în spatele lui Edi şi se scurgea nemţeşte în poartă...
Aşadar, am văzut o victorie, pe care până şi Sabău a anticipat-o încă înainte să coboare din autocar, am văzut şi strălucire şi ceva beznă. CFR merge mai departe. Cîrţu e cu un pas mai aproape de vitrina cu trofee, cele care-ţi dau dreptul să şi vorbeşti, nu doar să spui bancuri.
Văd că urmează un drum lung până la Galaţi. Un drum lung, atât pe hartă, cât şi în clasament.
PS: Golul de 2-0, venit mult prea târziu pentru o descătuşare în teren şi pe tabela de marcaj, a însemnat în schimb o eliberare a antrenorului Sorin Cîrţu. I-am citit pe buze, fără să le aud, cuvinte “magice” pe care le mai folosim şi noi, suporterii, la bine şi la rău şi pe care i le mai adresăm cu generozitate chiar şi lui. Nu pot să le redau, de frica CNA-ului...