Pagini

luni, 31 octombrie 2011

S-a lăsat cu Halloween pentru gazde [FC Brașov - CFR 1-2]

Un clasic șef de autobază, liber de contract în viața reală, declara că ”norocul și ghinionul nu se antrenează”. L-am crezut până în seara asta, când Jorge Costa a demonstrat că există victorie și după 80 minute de eșec, cu condiția să-și bage norocul, nu ghinionul coada!
Cei care n-au văzut meciul CFR-ului cu Ceahlăul, n-au pierdut nimic. Din punct de vedere tehnico-tactic și al prestației jucătorilor, feroviarii aproape că l-au repetat cu fidelitate la Brașov. Ar fi foarte simplu să copy-păstuiesc din cronica acelui meci sau să vă trimit direct în arhivă să-l citiți/recitiți.

sâmbătă, 29 octombrie 2011

Ce ştie Marcelinho că ar trebui să spună alţii?

O declaraţie recentă, interpretată de de-a dura lex


Marcel Popescu:

”Nu vreau să merg mai departe şi să vă spun că dacă s-ar interpela jucătorii străini de la Galaţi, Oţelului i s-ar luat titlu. [...] Sînt jucători la Galaţi, sud-americani, care ştiu mult mai multe decît vă închipuiţi. Dacă ar fi dispuşi să vorbească, lucrurile vor degenera.

[...] Zamfir mai e la CFR şi probabil că încă se ocupă cu chestii din astea. Nu-l scot din zona infracţională pînă la proba contrarie. Nu vreau să pun pe masă ce mi-au spus jucătorii CFR-ului.”


joi, 27 octombrie 2011

FC Braşov vs CFR Cluj - poster

obsessia celor 3 puncte

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Spor de penibilitate: 3 puncte [CFR Cluj - Ceahlăul 2-1]

Iuliu Mureşan, scuzându-se că, nevăzând reluările,
n-are habar de ce au venit moldovenii la Cluj fără Pinalti...

Cel mai bun lot din viața managerială sportivă a președintelui Iuliu Mureșan are un prim-11 pe care-l știu pe de rost toți copii, fanii din tribune, din fața televizoarelor, de pe net, Trombetta, toți adversarii din competiția internă și viitorii adversari din Champions League și Cupa Intercontinentală. Echipa câștigătoare nu se schimbă, chiar dacă arată suspect de stoarsă de vlagă după etape considerate relativ ușoare și în ciuda absenței zborurilor obositoare prin Europa de la mijlocul săptămânii. Echipa învingătoare nu se modifică, doar se mustrează și dojenește fără avertisment, pe motiv că s-a oprit la 4-0, în loc de 8-0, la Chiajna.

miercuri, 19 octombrie 2011

CFR vs Ceahlăul - poster

marți, 18 octombrie 2011

10 măsuri urgente şi garantate


un text de caneto [cu paranteze de la CJ-07-CFR]

*****

Antecedente:
Etapa 2: Gaz Metan – Dinamo 0-5; Etapa 3: CFR – Gaz Metan 0-2
Etapa 8: Petrolul – Dinamo 1-5; Etapa 10: CFR – Petrolul 1-1
Etapa 10: Ceahlăul – Dinamo 0-5; Etapa 11: CFR – Ceahlăul ?-?

duminică, 16 octombrie 2011

Ce mai înregistrează microfoanele de fond

Arbitrul a arătat degeaba 43-44 minute de prelungiri...

sâmbătă, 15 octombrie 2011

Un nou termen fotbalistic: "scorul de inaugurare" [Concordia Chiajna - CFR 0-4]

Să începem cu sfârșitul, că despre joc se poate povesti cu detașarea unui turist lungit pe un șezlong, la soare. După partidă, Vochin lăuda temperat CFR-ul, și-l certa ușor cu palma peste funduleț. Ardelenii nu-s ca Bayern! N-au controlat autoritar partida. Prea des s-a văzut Beto! Intră și Paszkany. Alt nemulțumit! Că prea a fost Beto cel mai tare din parcare, mai ales în repriza a doua. Că ne vom învăța prost și vom ajunge să fim egalați în meciurile care vin. Nici Iuliu Mureșan n-a scăpat de transpirații. A văzut mingea în poarta lui Beto de vreo două ori. A tremurat pentru golaveraj...

vineri, 14 octombrie 2011

40.Costa

Ştiu că există animale mai feroce, mai cool văzute în junglă,
în rolul cărora Jorge Costa ar fi mai fotogenic.
Dar, în Gruia-Park, unde nu sunt aduşi niciodată antrenori din Galapagos,
parcă este mai indicat să împrumuţi câte ceva din caracteristicile pisicii.
De obicei, pisica aterizează "în picioare". Iar dacă nu-i iese aterizarea,
nu-i konieţul lumii!
Legenda-i mai dă dreptul la 6 salturi mortale...

joi, 13 octombrie 2011

marți, 11 octombrie 2011

Stadionul Clujului - 100 ani! (update)

un text de caneto (replică/completare la articolul Stadionul Clujului - 100 ani!)
*****
Scormonind internetul, am dat peste două meciuri amicale interesante (Wikipedia, la sezonul 1910-1911 al echipei Galatasaray SK):

1 aprilie 1911 - Galatasaray-KVSC 2-2

3 aprilie 1911 - Galatasaray-KVSC 4-2

luni, 10 octombrie 2011

Stadionul Clujului - 100 ani!

1908 - Olimpiada de la Londra. La vârsta de 23 ani, atletul clujean István Somodi/Ștefan Somodi (22 august 1885 – 8 iunie 1963) reuşea un salt de 1,88 m, cu care obţinea medalia de argint la proba de săritură în înălţime şi intra în istoria sportului. A fost atât de aproape! La doar 2 centimetri de medalia de aur. Clujeanul nostru concura pentru Ungaria.

Somodi, într-o săritură ce aparţine epocii boeme a sportului

Săritura în înălţime - statistica Olimpiadei de la Londra, 1908

joi, 6 octombrie 2011

The making of "Un banner spurcat"


V-aţi adunat în spatele blocului înalt, în faţa şirului de garaje. V-aţi salutat cu patos. „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” Din garaj AŢI SCOS materialul şi l-aţi derulat pe asfaltul crăpat. Nu ploua. Careva l-a şters de praf şi pânza de păianjen cu o bluză de treling stătută. Unul dintre voi a adus un spray verde. V-aţi uitat cruciş la el. „Nu-i bun! Trebe negru.” Ăla mai căpos a hotărât. „Scriem pe două rânduri, să pară poezie.” Da’ trebe băgare de seamă, că o apucat deşteptu’ ălalalt să taie deja materialul în două. Să ajungă de două bannere. „Grijă mare cum sufli literele, Artistule, să încapă!” Artistu’ a clătinat preocupat din cap. EXCLUSIVITATEA. Ăsta-i cuvânt lung, cine mă-sa l-o inventat! „Deci, io încep!” Aţi stat cu ochii aţintiţi pe literele rotund-pătrăţoase care începeau să se înşire. Sorbeaţi DIN privire lucrătura. Arătau bine. Literele. Proporţionate, nu una prea mare, alta prea mică. Una prea grasă, alta prea firavă. CONTRACT. Nu erau nici înghesuite spre final. Meserie! Artă! Artistu’ a tuşit astmatic şi a lăcrimat uşor când a ajuns la jumătate. Vaporii de vopsea l-au atacat, dar se merită! A scos o ţigară şi şi-a admirat opera. „Stai numa’ să vezi când l-om pune sus, cum a arăta!” Rândul doi e mai simplu. N-ai cum greşi la el. PENTRU UN. Aici aţi zâmbit toţi, satisfăcuţi şi mândri. „Doi de U! Ce zici!?” Cuvântul următor v-a încruntat privirile, deşi începea tot cu U. UNGUR. „Las’ că vede el, chelu’!” Aţi scuipat cu toţii. Cu muci. Mai puţin mucosu’... „Las’ că vede şi Alin!” SPURCAT. Gata. Aţi scuipat cu toţii, din nou. Tot cu muci. Mai puţin mucosu’... V-aţi îndepărtat cu toţii câţiva paşi şi aţi privit cu un ochi, ca la un tablou. „E bine”, a zis unul. „E OK”, a zis altul. „E perfect!”, aţi decis cu toţii. Mai puţin mucosu’. Mucosu’ ăla mic tăcea. Tăcea şi privea nedumerit. Descumpănit. Plin de contradicţii. L-aţi privit prelung. I-aţi citit în ochi întrebarea nespusă. „Pista, tu nu eşti ca ei! Tu nu eşti ungur, mă! Tu eşti... maghiar!” Pista tăcea. Tăcea şi rumega. Unul singur era nemulţumit. Unul singur clătina uşor din cap. Artistu’. „Nu-mi place ceva! Ceva nu-i bine!” Atunci a vorbit şi Pista, şoptit. În româneşte. „Nu  rimează!” L-aţi privit cu iritare. „Ce ştii tu, pui de ungur?” Dar ştia Artistu’. „Trebuie nişte puncte între cuvinte, să fie totul cât mai clar” Trebuie puncte, clar! Trebuie puncte! Lipsesc punctele! Unul dintre voi, ăla de la zootehnie, a găsit soluţia. „Pista, ia sprayul şi suflă nişte puncte între cuvinte dacă eşti român!” Pista a luat sprayul. Pista n-a zis nimic. Pista ţinea cu U. Da’ Pista se uita cu jumătate de ochi spre balconul de la ultimul etaj, să nu cumva să-l vadă anya. „Lasă, Pista, că dacă te bate mă-ta, te bate pentru U!” V-aţi despărţit satisfăcuţi. „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” „Numai U!” U revine acasă.
(a doua zi)
Ziua porţilor deschise. Arena Cluj. Sau Cluj Arena. Pe mormântul lui Ion Moina. Bannerul e la loc vizibil. Nu stă o eternitate, dar suficient cât să fie văzut de contribuabilii de pe un stadion întreg. Văzut de un oraş întreg, de un întreg Ardeal, de o ţară întreagă şi aşa mai departe. Văzut de Chelu’, de Grasu’, de cei 200 de şobolani. Văzut de Alinuş. Văzut de miile de suporteri U-işti. Văzut de Walter, de Prinţ, de Claudiu, de Unguruşan. Văzut de Zsolt Szilágyi, de Zsolt Musznai, de Alpár Mészáros, de Zoltan Ritli, de Zoli Iasko. Un alt Zoli nu-l vede, însă.  N-are cum să-l vadă. Se răsuceşte doar, acolo, în întuneric. Încă o dată...


NOTA - Acest text este o fabulaţie şi a fost scris de singurul român spurcat din Univers. Sper că n-am rănit pe nimeni în afara celor care meritau răniţi.

miercuri, 5 octombrie 2011

luni, 3 octombrie 2011

Debrecen - CFR, marea finală!

Dovada că Iuliu Mureşan s-a ţinut un pic de cuvânt!

duminică, 2 octombrie 2011

Noi, confundaţi cu Mobitelco. Ei, de ce nu cu Asesoft? [CFR-Petrolul 1-1]

Apus romantic de soare în Gruia. Meciul stă să înceapă.
La orizont se văd trei puncte, unul mai frumos decât altul...
(cum adică voi vedeţi numai unul?!?...)

Petrolul calcă cu pas muncitoresc pe terenul din Gruia. Ultima dată când a făcut-o, unii dintre cei de faţă nu aveau încă certificat de naştere. Ploieştenii nu fac parte din categoria rivalilor mai vechi sau mai noi ai CFR-ului, nici a contracandidaţilor la titlu. În pofida istoriei impresionante, Petrolul de astăzi e doar o nou-promovată, venită la Cluj să ţină de un punct sau să încaseze cât mai puţine boabe. Spre cinstea lor, vin însoţiţi de o galerie frumoasă, chiar după un 1-5 acasă. Oaspeţii rămân modeşti, în ciuda CV-urilor cu multe meciuri de campionat în tricoul stelist la activ. Pe bancă: Răchită (104 meciuri pentru Steaua). În teren: Pompiliu Stoica (108), Florentin Dumitru (138) şi Daniel Opriţa (107). Foştii stelişti, victime uşoare ale lui Dinamo în etapa trecută, par, văzuţi de sus, la fel de inofensivi şi astăzi. Dar, mai ţineţi minte? La fel a fost şi cu Gazul! Ce pare o joacă de copii pentru Dinamo, arată a luptă pe viaţă şi pe moarte pentru CFR.